Copiii și vizita la stomatolog – 5 întrebări frecvente ale părinților

Dacă adultul încă are temeri atunci când ajunge la stomatolog, pentru un copil frica poate fi cu atât mai mare.

Întins pe scaun într-o încăpere necunoscută, plină de zgomote, cu obiecte nefamiliare, cu un străin care are în mână instrumente metalice pe care nu le-a mai văzut, sunt lucruri care îl pot speria pe micuțul aflat în vizită la stomatolog. Dificultatea apare și de partea părinților care sunt îngrijorați de posibilele reacții ale celui mic și în plus au o serie de întrebări la care ar vrea să știe răspunsul.

Află din rândurile de mai jos mai multe informații despre importanța unei vizite într-o clinică de stomatologie pediatrică.

  1. Cu ce este diferit un stomatolog pediatru față de ceilalți dentiști?

Este foarte important să știi că exista clinici dentare de nivel înalt care au un întreg departament de stomatologie pentru copii. Prin urmare, își intra în rol stomatologul pediatru, cunoscut și sub titulatura de medic stomatolog pedodont.

Toți specialiștii stomatologi (fie pediatri, ortodonți, chirurgi) au încheiat studiile unei Facultăți de Stomatologie, căreia îi urmează mulți ani de pregătire suplimentară și specializată.

În domeniul stomatologiei pediatrice, medicul a obținut cunoștințe și o experiență vastă în lucrul cu sugarii, copiii și adolescenții. El știe să facă experiența micuților la dentist una distractivă și placută, datorită unui limbaj adecvat celor mici, datorită încurajărilor, cuvintelor pozitive alese cu grijă, a umorului.

La experiența unui medic stomatolog pedodont se alatură și un mediu deosebit de prietenos și confortabil, special creat pentru copii. Totodată, pentru cazurile în care micuțul pacient prezintă un grad înalt de anxietate, este prezent și un psiholog în cadrul clinicii stomatologice pentru copii, astfel încât princhidelul să coopereze pe toată durata vizitei.

  1. Cum pot să îmi pregătesc copilul pentru prima lui vizită la stomatolog?

Cea mai bună pregatire constă în menținerea unei atitudini pozitive a ta, ca părinte. Imagini de pe site-ul clinicii cu echipa și interiorul ei îi pot fi arătate celui mic. De asemenea, este important să îi spui despre importanța de a avea dințișorii și gingiile sănătoase și că medicul îl va ajuta în acest sens. Copilul va învăța despre sănătatea dinților lui care vor fi suficient de puternici pentru ca el să mănânce.

Totodată, adu-ți mereu aminte că dentistul pediatru este special instruit pentru a face față temerilor celui mic și că excelează în a îi face pe copii receptivi și cooperanți pe toată durata vizitei somatologice.

  1. Dinții de lapte nu sunt permanenți atunci de ce trebuie acordată o atenție atât de mare?

Primii dinți ai copilului tău, dinții de lapte, joacă un rol important în dezvoltarea sănatății sale.

Acești dinți îi ajută pe micuți să vorbească, să zâmbească și să mestece în mod corespunzator. De asemenea, ei țin loc pentru dinții permanenți care le vor lua locul.

Dacă cel mic pierde un dinte prea devreme din cauza unei carii sau a unui accident, dinții din apropiere pot migra în locul rămas liber, ceea ce poate determina ca dintele permanent care va apare să erupă într-o malpoziție.

Totodată, starea generală de sănătate a copilului este în strânsă legatură  cu sănătatea dinților și a gingiilor.

  1. Ce anume cauzează cariile?

Diferite tipuri de bacterii trăiesc în gura noastră. Atunci când aceste bacterii intră în contact cu resturile de alimente (bogate în zaharuri sau carbohidrați) se produc acizi.

Acești acizi atacă smalțul pe exteriorul dinților, în cele din urmă mănâncă din smalț și creează acea cavitate pe care o numim carie

  1. Cum pot contribui la sănatatea dentară a copilului meu?

Asigură-te că cel mic își spală dințișorii de două ori pe zi (dimineața și seara), că periajul se face cel puțin timp de 2 minute cu mișcări regulate.

Periuța de dinți va fi schimbată la maxim 3 luni de zile.

Alimentația este desigur foarte importantă. Trebuie evitate alimentele zaharoase și băuturile carbogazoase. Fructele și legumele este necesar să aibă un rol principal în regimul celui mic. Gustările trebuie să fie cât mai puține, una două pe zi, iar dacă este posibil, după acestea să aibă loc periajul. Sursele de calciu în alimentație pentru dinți sănatoși sunt de asemenea importante (laptele, iaurtul).

Tacâmurile și cănile celui mic nu trebuie folosite de altcineva, nici de părinți.

De asemenea, alege un medic pedodont. Vizita la o clinică stomatologică de copii, întâlnirea cu un doctor cu experiență în lucrul cu cei mici este utilă și de referință.

Copilul tău va fi fascinat de explicațiile pe înțelesul lui, de poveștile și asocierile cu personajele lui preferate, de sfaturile despre îngrijirea dinților (cum să realizeze un periaj corect, cum să folosească ața dentară).

Frica de dentist nu va exista în felul acesta niciodată, iar vizitele regulate la stomatolog vor fi o adevarată plăcere.

Micuțul tău se va bucura cu siguranță de un zâmbet sănătos.

 

Contact