Cozonacul, dulcele copilariei mele

Am filmat acum ceva timp un video, in care cei de la Secretul Bunicii ma intrebau ce-mi aduc aminte despre bunica mea. Mi s-a parut mai greu ca atunci cand vorbesc despre business. Macar acolo cifrele sunt clare, insa amintiri cu bunica eu nu am prea multe 🙁 .

Petreceam cu fratele meu relativ putin timp in Moldova, de unde este mama si cele 2 saptamani pe an nu au lasat urme foarte importante, cel putin in ceea ce priveste intamplarile.

Pentru ca imi aduc aminte de mirosuri. Primul miros era cel al covoarelor lucrate de mana, pe care le gaseai si pe jos, dar si pe pereti si miroseau a lana. Doar acolo mirosea acolo. Imi mai aduc aminte de prispa. Bunica matura toata ziua prispa.

La fel imi amintesc apa rece din fantana. Ce placere era sa fim prezenti de fiecare data cand cineva se lupta cu roata mare sa scoata galeata din fantana. Dar cel care ma face sa-mi ploua in gura cand ma gandesc, este mirosul de cozonaci si paine calda. Nu o sa inteleg niciodata de unde stia cand este “cuptiorul” suficient de incins sa introduca cozonacii mult framantati sau cand e gata painica <3.

Atat de minunati sunt bunicii si da, poate mi-ar fi placut sa am o relatie mai frumoasa, sa am amintiri multe cu ei. Dar am invatat din lipsa acestora sa ma educ si mai ales sa fac pace cu gelozia, astfel incat sa le permit parintitlor mei sa petreaca clipe fantastice cu copii nostri. Sa faca parte din copilaria lor, din adolescenta lor si sper cat mai mult de acum incolo.