De la proprietăți rezidențiale, la managementul familiei – despre Atena Boca

În perioada în care ieșeam în stradă noapte de noapte, într-una din zile a venit la showroom-ul Mama Boutique o gravidă care când a intrat mi-a spus:” Dacă ți se pare că arăt ca și când vin din piață, este pentru că de acolo vin (aka Piața Victoriei)”.

A fost începutul unei discuții lungi despre viitorul copiilor noștri și despre proiecte frumoase de care am aflat atunci, despre o comunitate minunată care se susține și care susține la rându-i cazuri sociale.

Femeia însărcinată era Atena Boca – fondatoarea ONG-ului LaPrimulBebe, pe care aveam să o descopăr mai târziu ca o femeie WoW, puternică și foarte sensibilă în același timp.

Atena, ești liantul a mii de femei, proaspete mame cărora le ridici moralul în fiecare zi, cu care plângi și râzi și pe care le înveți că este normal “să simtă”. Asta faci de câțiva ani de când ai devenit mamă prima oară, de curând trecând din nou prin experiența frumoasă a maternitatii și ai al doilea bebe.

Povestește-mi un pic despre Atena de dinainte de copii.

Atena de dinainte de copii habar nu avea ce o așteapta :). Eram foarte concentrată pe viața profesională, să fac lucruri, să construiesc o carieră, să îmi găsesc calea, să îmi cîștig independența financiară. Ieșeam aproape zilnic în oraș, mă vedeam des cu prietenii, făceam mult sport, călătoream enorm. Unul dintre visurile mele era și încă este să pun piciorul în 190 de țări. Până acum am reușit 40. Mai am câteva 🙂

Cu ce te ocupai și în ce moment al vieții tale ai aflat că ești insărcinată? 

După mai mulți ani petrecuți în multinațională, împreună cu partenera mea de business am înființat o companie de administrare de proprietăți rezidențiale destinate închirierii, The Estate. Cu ajutorul ei sprijinim proprietarii de apartamente ocupați ce nu își doresc să își bată capul cu partea administrativă și tehnică a tot ceea ce înseamnă o închiriere și post-închiriere. Sarcina m-a prins pe picior de consolidare al acestei afaceri.

Cât de diferită a fost experienta de după naștere față de așteptările voastre ca părinți?

Diferit este un cuvânt foarte simpatic și bland 🙂 Cel puțin față de ceea ce am simțit noi la începutul noului rol. A fost foarte, foarte, foarte greu.

Cred că a fost atât de greu pentru ca diferența dintre așteptările noastre și realitate a fost una foarte mare. Aveam o viață socială foarte activă, libertate cât cuprinde, focus pe business și dintr-o dată a sosit la noi în casă un omuleț care ne-a pus gratii la ferestre și la ușă, care plângea incontrolabil zile și nopți, care ne-a dat peste cap toată nevoia de control și de predictibilitate și pentru care nu aveam niciun fel de manual de instrucțiuni.

Pe principiu “socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, cum te așteptai să fii si cum ai fost? 

Eu auzisem de la toți prietenii noștri că atunci când ai copii este “greu, dar atât de frumos” iar mie mi-a rămas în cap doar partea cu frumos.

Mă așteptam să existe o perioadă de adaptare de câteva săptămâni, hai două-trei luni, și apoi lucrurile să reintre în normalul de dinainte. Acum băiețelul meu are cinci ani și lucrurile încă nu au reintrat în normal :).

Am înțeles însă că acesta este noul “normal”. Cred că nu poți înțelege decât atunci când ți se întâmplă ție ce înseamnă să fii al altcuiva cu totul.

Cât de repede ți-ai reluat activitatea?

La The Estate am revenit după un an și jumătate deși inițial îmi propusesem să revin după trei luni. Între timp însă, atunci când fiul meu avea trei luni, am creat un grup pe facebook numit LaPrimulBebe în care am invitat câteva amice și prietene pentru a putea accesa ușor informații de la ele.

Mă simțeam singură și pierdută și aveam mare nevoie de sprijin informațional dar mai ales moral. În mai puțin de o lună aveam peste 400 de membri în grup, pentru care ulterior am început să organizez evenimente tematice și apoi împreună cu ei campanii umanitare. Practic am fost activă și în acel an și jumătate de stat acasă.

Doar că la modul voluntar, în cadrul grupului ce avea să devină ONG-ul de sprijin pentru mame educate în primii ani după naștere, LaPrimulBebe.

Povesteai foarte frumos acum puțin timp de întâlnirea cu dna Vinovăție. Care mai este relația voastră?

Nu suntem confidente încă, dar am făcut pași amândouă spre o relație mai bună. I-am explicat că mă face să mă simt rău și că m-aș bucura să mă viziteze mai rar, și când chiar nu se poate abține și moare de dorul meu, măcar să își scurteze vizitele. Pare că a înțeles. Sper să o țină, că știi și tu cât e de malițioasă.

Ești o femeie extrem de puternică și reușesti să motivezi foarte ușor femeile care te urmăresc în momentele în care au mare nevoie să audă că e normal să simtă la un moment dat deznădeșde, oboseală sau chiar frustrare. Cum te face pe tine să te simți această dăruire? 

Am mai spus și o să mai spun că această comunitate este salvarea mea. Eu nu am construit-o ca să învăț femeile din România cum să fie mame și cum să treacă peste momentele dificile. Eu am creat-o și încă o folosesc ca să învăț eu cum să fiu un părinte mai bun.

Am atât de multă informație de calitate la distanță de o postare încât ar fi trist să nu o folosesc. Mamele din comunitățile noastre sunt mame educate, și ca să ne fie alături trec printr-un proces foarte atent de selecție în mai mult de 10 pași, chiar dacă lucrurile se întâmplă pe Facebook.

Sunt femei independente financiar, cu cariere, citite și deștepte de la care chiar ai ce să înveți. Nu o să vezi postări scrise cu picioarele, fără cratime sau agramat. Multe postări sau răspunsuri te pun pe gânduri, totul într-un mod empatic și cu bună intenție.

Faptul că eu scriu autentic despre ce simt sau trăiesc iar ele apreciază și se regăsesc în postările mele mă face foarte fericită. Scrisul este parte din vindecarea mea și dacă din ea își iau puterea femei pe care le admir și le apreciez este minunat. Ador să scriu, scriu mult și această comunitate mi-a dat șansa să scriu mii de texte care au adus mame extraordinare alături de mine. Vezi tu, eu primesc mult de la ele.

Cum reușești (daca reușești :)) să manageriezi timpul cu doi copii, soț și activitatea online? 

Greu :). Am un soț absolut incredibil. Mă sprijină foarte mult, în tot ceea ce fac dar și în creșterea copiilor. Mă întreb câteodată de unde are atâta putere, el muncind foarte mult în profesia lui unde este de asemenea foarte bun. Scriu mult noaptea. Noaptea mă inspiră.

Am și echipa LaPrimulBebe în spate care muncește enorm și care îmi dă șansa să fac doar lucrurile la care mă pricep eu mai bine.Dar da, ziua are tot 24 de ore și de undeva iau și dau pentru organizație. Mă pasionează foarte mult ceea ce fac și cred foarte mult în acest proiect. Deși nu stau non stop cu copiii mei faptul că îmi urmez visurile simt că le va fi exemplu în viață.

Vreau să le și arăt cum poți trăi urmându-le și nu doar să le spun că așa ar fi frumos să facă și ei :). Când sunt cu ei încerc să fiu a lor.

Le povestesc ce fac eu, cum îi ajută munca mea pe alți oameni, dar mai ales pe mine.

Dacă ai descrie într-un singur cuvânt viața ta de acum, care ar fi acela? Mulțumesc!!!

Descoperire. Eu îți mulțumesc!

#wowmom

Instagram