Posts in Tag

copii

Aşa de reuşită mi se pare această campanie nouă DOVE baby şi este una dintre puţinele în care m-am regăsit aproape complet. Mai ales că mai întâi a fost provocarea: “Nu-i aşa că, indiferent de vârsta copilului tău, în ochii tăi  va fi întotdeauna acel bebeluş minunat alături de care ai descoperit emoţia primului cuvânt, primul zâmbet sau prima strângere de mâna? “ Pfff, gol în stomac. Nu pot să mă gândesc deja la asta 🙂 . N-am putut să răspund. Am primit apoi produsele din nouă gama baby, cu

Părinţii sunt obişnuiţi să audă cuvântul “vreau” în jur de 240 ori pe zi de la copii. Pentru că cei mici nu se sfiesc să ceară 🙂 . Şi poate că ascultând de multe ori acelaşi lucru, este posibil să nu-i mai auzim. Mi-a atras atenţia că în cele mai multe momente din zi nu vorbim “aceeaşi limba” cu cei mici chiar băiatul meu Cristian. Este în clasa pregătitoare şi ca orice mama, am discuţii cu invãtãtoarea despre evoluţia şi comportamentul său într-un mediu diferit de “acasă”. Printre multe altele,

Parcă sună mai drăguț începutul de săptămână când știm că nu ne mai agităm de dimineață cu drumul către școală așa-i? Mie și cafeaua mi se pare mai bună. Pe lângă faptul că ne putem petrece cele 30 min dimineață giugiulindu-ne cu copiii fără să-i măscărim să se grăbească, cei de la  Grand Cinema dau startul celei de-a 11-a ediție Grand Family Festival – o nouă invitație la film și timp petrecut în familie. În perioada 31 octombrie – 4 noiembrie, în cinematograf vor rula unele dintre cele mai îndrăgite

Telefonul este cu siguranta unul dintre cele mai revolutionare inventii, care in ultimele decenii ne-a usurat cu mult viata. Beneficiile folosirii unui telefon, acum ma rog, smartphone sunt nenumarate si nelimitate: de la business-uri online pana la relatii la distanta si nu este niciun dubiu ca a ajutat la evolutia tehnologiei din toate punctele de vedere. Industria telecomunicatiilor a avut misiunea de a ne crea dependenta de aceste ustensile, astfel incat am ajuns la perfomanta de a atinge display-ul telefonului in medie de 2617 ori/ zi (conform dailymail.co.uk). WoW! Ar

(P) Probabil ca am strans in jur de 2000 si ceva de nopți (eu împreună cu soțul meu), de când somnul reprezintă un lux, în sensul că deși ni-l dorim constant, nu se întâmplă 🙂 . Știu din povești că sunt și copii care dorm din prima noapte de viață, dar nu a fost așa și în cazul nostru. Așadar 2 copii, 2 experiențe cu somnul total diferite. Unele din metodele aplicate de noi au rămas constante, în timp ce altele s-au aplicat în funcție de nevoia prichindelului. Este greu

Am primit azi dimineata acest post, scris de Anamaria Chiorean: “Exmatriculati-o pe “directoarea ok” ! si m-a rugat sa-l public. N-am fost conectata zilele acestea la media sau tv si n-am stiut ce s-a intamplat… am citit abia dimineata cand am primit mailul. Speechless! Nu ma uit la stiri, fac alte lucruri, in special imi petrec acum timpul cu baietelul meu de 6 luni si ne facem fiecare zi unul altuia, o lume frumoasa. Asta nu inseamna ca nu stiu ce se intampla in tara, in orasul in care locuiesc

Am cunoscut-o pe Ana Morodan prima dată, acum 1 an și jumătate, la cursul Mirelei Bucovicean de Business PR, când am aflat și înțeles și eu ce este acela un blog 🙂 . Da, știu că eram în altă lume, dar mi-am revenit pe parcurs. Cumva în seara aceea, după combinația Bucovicean-Morodan, mi-a venit ideea blogului frumos pe care mă exprim astăzi 🙂 . Ana Morodan este o combinație frumoasă de curaj, autentic, perseverență și nebunie…îmi place foarte tare că este asumată și sinceră. Tocmai de aceea interviul cu ea

Săptămâna aceasta vorbesc despre cea care ne-a dat viață: Mama! Vorbesc și despre noi care am dat viață la rândul nostru. Săptămâna aceasta va fi despre povești. Despre mame cu povești Wow. WoW pentru că sunt reale, asumate, firești, libere și fericite cu ele însele. Pentru că pentru a fi o Wow mamă, nu există o definiție anume…Va fi despre emoții și trăiri frumoase așa cum le percepe fiecare. Cu mult bun simț, îmi doresc să sparg tabuuri, să pun sub semnul întrebării “asa se face?” și să găsesc variante

Îmi place mult ideea aceasta că mamicenia nu este mărime universală :). De când cu globalizarea, pe lângă faptul că ne îmbrăcăm toți cu aceleași haine (de la aceleași magazine mă refer 🙂 ), că mâncăm aceeași mâncare, bem aceeași cafea…există trend-ul să ne creștem și copiii la fel după binecunoscutele mituri. Când l-am născut pe Cristian și o auzeam pe aia cu “pune-i căciulă după băiță” sau “eu am crescut n copii la viața mea”, ma zburleam ca o pisica turbata. Pe măsură ce cresc copiii, apar alți și

Foarte ciudate au fost săptămânile acestea după evenimentul Colectiv. Am simţit că nu mai pot să scriu, că nu mai are sens. Am simţit că pierdem mult timp să ne agităm pentru lucruri care nu contează şi amânăm tocmai momentele de calitate. Mi-am promis mie că o să mă implic mai mult în proiecte pentru viitorul copiilor noştri. Mi-am promis că o să FAC mai mult decât o să spun sau o să scriu. Şi pentru că sunt sigură că atunci când îţi propui ceva, Universul îţi deschide uşile spre

1 2 3 4 Page 1 of 4

Latest Stories

Search stories by typing keyword and hit enter to begin searching.

Vreau sa fiu in WoW list