Terapie cu aer curat în orice încăpere? Se poate!

Prima dată când am auzit de respiraţie corectă şi de beneficiile acesteia a fost acum 7 ani şi ceva la cursurile de Lamaze, când mă pregăteam pentru naştere. Scopul atunci era desigur asigurarea stării de calm în cazul unei naşteri naturale.

Relaxarea este motivul pentru care gravidele sunt învăţate la cursurile din timpul sarcinii să folosească tehnicile de respiraţie. În plus, o respiraţie corectă va asigura un flux constant de oxigen către creier, ceea ce te ajută cam în orice fel de situaţie.

A trecut perioada şi agitaţia cu naşterea, am uitat apoi de respiraţie.

M-am apucat de sport să alung cele 25 kg+ câştigate în timpul sarcinii şi am auzit din nou de beneficiile respiraţiei. Mi-am spus că poate nu e de ignorat.

Am început să mă documentez apoi când a crescut Cristian şi este itradevãr o activitate care ne ajută să ne menţinem calmul amândoi …şi respirăm. Mult chiar :)).

Am reţinut că ar exista 3 tipuri principale de respiraţie, dintre care cea abdominală este cea mai potrivită. Acum, e adevărat că respirăm diferit şi în funcţie de starea pe care o avem, pentru că la nervi respiri uşor diferit decât la plajă, însă e important să ajungem să conştientizăm şi să controlăm respiraţia.

Până aici, totul bine şi uşor.

Dar ce facem cu calitatea aerului pe care îl inspirăm? Este oare mai puţin importantă? Mă gândesc că este la fel ca la mâncare, decidem de luni să mâncăm sănătos, dar de unde procuri alimente potrivite, pentru că la supermarket, nu prea găseşti?

Vara, fugim pe unde putem, la munte, la mare, în pădure, oriunde sperăm să respirăm un pic de aer curat. Iarna, vizităm muntele, dar tot ne rămâne o grămadă de timp petrecut în casă, la birou (unde stăm mai mult ca acasă), la şcoală (piticii) sau grădi (după caz). Aici cum respirăm?

Statisticile spun că aerul din interior poate fi până la de 100 de ori mai poluat că afară din diferite cauze:

  • praful din casă;
  • alergenii şi iritanţii organici şi anorganici (acarieni, mucegai, polen, instecte, substanţe chimice…);
  • toxinelor care se evaporă din mobilă, vopsea, lac, podele, covoare, aparatură de birou şi electrocasnică, obiecte din plastic, insecticide etc.;
  • fumul de ţigară;
  • produsele rezultate din ardere, provenite de la cuptoare, aragaze, şeminee, lumânări etc.;
  • mirosuri neplăcute de natură organică sau anorganică.

Motive din cauza cărora peste 100.000.000 de persoane din lume suferă de astm, iar în ultimii 10 ani, rată morţii cauzate de astm la copii de la 5 la 9 ani a crescut de 5 ori. Aşa că nu prea e de glumă!

Eu am ales pentru dormitoarele copiilor purificatoarele de aer Therapy Air iOn şi le-am ales înainte să mă documentez pentru acest post, adică înainte să cunosc toate beneficiile deţinerii unui asemenea aparat în locuinţa şi ale îmbogăţirii aerului cu ioni negativi. Acum am decis să achitionam unul şi pentru camera noastră, pentru că e adevărat nu pot schimbă aerul din lumea în care trăim, dar pot să-l îmbunătăţesc pentru familia mea.

O să va las mai jos câteva din beneficiile vitaminelor de aer, ai ionilor negativi şi decideţi voi dacă e benefic un astfel de aparat în interiorul în care va petreceţi voi sau copiii cel mai mult timp:

  • Creşterea nivelurilor de energie fizică;
  • Ameliorarea circulaţiei sanguine;
  • Stimularea metabolismului;
  • Întărirea sistemului imunitar;
  • Calmarea simptomelor alergice, a astmului şi afecţiunilor respiratorii;
  • Calmarea durerilor reumatice;
  • Neutralizarea efectelor stresului;
  • Eliminarea fricii;
  • Eliminarea depresiei;
  • Eliminarea insomniilor;
  • O mai bună concentrare şi capacitate de memorare;
  • Stimularea creativităţii şi capacităţilor mentale.

Pentru mai multe informații legate de Therapy Air iOn, vă rog să faceți click pe site-ul oficial Zepter: www.zepter.ro sau prin telefon la Alina Dumitru: 0737.178.736

(P).

Claudia Ș.

Locație filmare: Club 23 – Snagov

Echipa filmare si montaj: Dragomir Cristian, Radu Ciuca, Vlad Tãnase.

Make-up: Raluca Aldea.

11 Discussion to this post

  1. […] lângă timp şi sănătatea este un lux. Povesteam în posturile trecute despre calitatea aerului pe care îl respirăm. Praful este alcătuit din particule foarte mici, fibre miscroscopice, […]

  2. Multumesc pentru informatii, Claudia. Bogdan are o gramada de alergii si fetele par sa-l mosteneasca. N-aveam idee ca exista un asemenea dispozitiv care le-ar putea ameliora simptomele cand ii loveste alergia.

    • Ma bucur ca-ti sunt de folos Adriana. La noi nu are nimeni deocamdata probleme cu alergiile, poate doar eu la praf si chiar simt o diferenta. Te pup si daca ai nevoie de mai multe informatii despre Therapy Air, da-mi un semn si te indrum spre cineva :).

  3. Interesant. Habar nu aveam ca exista asa ceva :-)))

    • 🙂 exista Ioana si este si foarte eficient. Primul lucru pe care l-am observat a fost lipsa prafului si somnul profund. Daca nici copiii nu mai racesc, sunt fan decalrat pe viata:)))

  4. Alina Constantin says:

    Unde putem vedea niste preturi la aparatele acestea Claudia?

    • Buna Alina, multumesc de intrebare. Nu cred ca poti vedea undeva preturile, insa te poti interesa de ele la Alina Dumitru – tel: 0737178736, este contactul de la Zepter.

  5. Ali says:

    Foarte frumos şi util!

  6. Georgiana says:

    Acesta e aparatul care isi schimba culoarea si porneste singur cand simte aerul greu?

    • Da Georgiana, exact. De fapt, el merge constant si isi mareste viteza atunci cand simte ca e necesar acest lucru. Culoarea aparatului se schimba cand calitatea aerului se schimba. Adica daca gatesti in casa, imediat va porni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Latest Stories

Search stories by typing keyword and hit enter to begin searching.

Vreau sa fiu in WoW list