10 frici ale unui proaspăt tată

Felicitări! Tocmai ai primit vestea cea mare. Vei fi tată. Ești mai fericit ca oricând, ești în stare să îmbrățișezi oamenii pe stradă. Deja le-ai trimis mesaje prietenilor că viața ți s-a schimbat.

Te gândești că dacă va fi băiat vei avea cu cine să mergi la meciuri, o să ai cu cine să te joci Fifa. Dacă e fată sigur îți imaginezi că va fi o prințesă, că vei fi pe veci umilul ei supus. 😊

Trec câteva zile și deja încep să te macine gândurile. Oare o să mă descurc, o să fiu un tată bun, o să știu ce să fac, dacă o să fiu dur sau poate prea îngăduitor, ce mă fac când îmi spune că merge la prima întânire? O să fiu un tată genul detectiv, ascuns prin tufișuri să văd cu cine se întâlnește?

Nu intra în panică! Sunt gânduri normale. E ok să le ai. Nu, nu o să dispară. O să se cam înmulțească. Știi zicala: copii mici – probleme mici, copii mari – probleme mari.

1. Ce mă fac dacă rămân singur cu copilul? Nu, nu o să leșini, nu o să se sfârșească pământul, nu va sta timpul în loc.

2. Eu n-am cum să schimb scutecul! Serios? Ai văzut până acum vreun tătic intoxicat de la pampers? Ești ok, poți să-l schimbi, e mai simplu decât pare.

3. Pe cine iubesc mai mult? Pe soție sau pe copil? Nu există comparație! Sunt două tipuri absolut diferite de dragoste. Nu există mai mult sau mai puțin la unul sau la celălalt.

4. Îmi cumpăr pușcă? Nu chiar acum, mai așteaptă și tu să crească. Așteaptă să vezi primul iubit/prima iubită.

5. O să fiu un tată responsabil? O să uit copilul în parc sau în mașină când merg la cumpărături? Nu, evident că nu vei face asta. Sper să nu faci asta 😊

6. Intru în depresie? Serios, tu te îngrijorezi de asta? Mai bine uită-te lângă tine. Soția ta e cea care poartă sarcina 9 luni, naște, alăptează etc. Deci, scapă de gândurile astea.

7. O să fiu tot timpul în panică? Probabil că la început da. Dar e normal. Ești pentru prima dată în postura asta. Nu știi cum să prepari biberonul, să-l sterilizezi, să faci baie etc. O să intre totul într-o rutină cu timpul.

8. Toată atenția partenerei va fi îndreptată către copil și eu voi sta stingher într-un colț, abandonat, în cameră? Probabil că pentru o lună, două da. Dar e normal. Viața voastră s-a schimbat. Asigură-te că ea e fericită. Acum trebuie să faci cele mai mari eforturi să-i arăți cât de mult o iubești. Flori, cadouri, gâdilat în talpă. Sigur nu va uita nici ea de tine. 😊

9. Îmi voi putea întreține familia? Ar trebui să poți. În afară de dragoste, afecțiune și mângâieri, copilul are nevoie de o mulțime de lucruri care pot fi cumpărate cu bani. De la pampers, haine la tot felul de vizite la doctori, educație etc.

10. O să-i fiu un prieten de nădejde? Da, vei fi. O să râzi cu el, o să suferi cot la cot, poate o să-ți mai muști limba înainte să-l cerți, dar veți fi cei mai buni camarazi!

Relaxează-te! The best is yet to come!

 

Folosim cookies pe revista noastră pentru a-ți asigura o experiență wow!

Te rugăm să accepți. De asemenea, ai posibilitatea să refuzi, fără ca acest fapt să te împiedice să vizitezi site-ul nostru. În orice caz, e bine să citești Notificarea privind protecția datelor cu caracter personal din subsolul site-ului.