13 cool facts de la evenimentul RoseSociety

Este vorba accea că atunci când devii mamă, descoperi frici pe care nu știai că le ai 🙂 . Nu știu dacă are vreo relevanță faptul că eu am devenit mamă de 2 ori, dar aoleu câte frici am descoperit eu 🙂 . Ce mi se pare foarte interesant, este faptul că fricile mele nu au absolut nicio logică. Frica de avion apare după ani de zile de lucrat în turism extern și zburat super des cu avionul și cea despre care pomenesc astăzi, frica de vorbit în public care apare după ce nu am nicio problemă să vorbesc în fața camerei de luat vederi. Doar că eu mă încăpățânez să scap de ele.

Când RoseSociety mi-a propus să vorbesc la evenimentul despre feminitate de la Bacău, am spus “da” din dorința foarte mare de a le cunoaște pe fetele de acolo, mai ales că rezonez foarte mult cu proiectul extrem de mișto al Dianei Vieru. După ce am pus totul la punct, am început să mă gândesc: Bun și eu cum fac? La mine mă refer 🙂 . Va trebui să speak-uiesc ceva, de preferat și coerent, dacă tot am acceptat.

Știu că glossofobia este una din cele mai mari frici ale oamenilor, ceea ce înseamnă că mulți speakeri o au, dar tot vorbesc în public. De cele mai multe ori, rădăcinile sunt în copilăria noastră, mai ales dacă am fost timizi și mai mult, dacă nu confruntăm direct anxietatea această, este posibil să se agraveze.

Așa că am făcut ce fac eu atunci când îmi este teamă de ceva. Go for it!. Iar m-a luat valul povestirii si nu despre glosofobie voiam să vorbesc, ci despre cât de minunate au fost wow mămicile de la Bacău. Pentru că ele au fost motorul discuțiilor frumoase și emoționante pe care le-am avut fix acum 3 săptămâni la evenimentul RoseSociety.

13 Cool facts de la evenimentul RoseSociety:

Mămicile moldovence sunt frumoase de pică;

Poți să te inspiri oricând și oriunde de la alte mame wow;

Am auzit cea mai tare dorință: să angajezi bonă care alăptează 🙂

Poți discuta despre copii și mamicenie ore întregi, deși am preferat să nu facem numai asta până la 22:30;

Una din sexy mamele de la evenimentul nostru avea Spa acasă 🙂 ;

Am auzit povești inspirationale și emoționante;

N-am speriat-o și am inspirat-o pe Diana, care nu este ÎNCĂ mămica, dar o sa se faca :));

Am descoperit mamtreprenoare <3 ;

Am vorbit câteva ore în fața unor femei wow și a fost genial!

La orele 24.00, poti lua cina doar la Mcdonalds 🙂

Dacă vrei, poti și s-ar putea chiar să-ți placă.

Sa fii mama este o promovare a vietii, un full time job, fara concedii si cu ture de noapte, dar cu rasplata pe masura <3 .

Daca te inconjori de oameni frumosi, ti se intampla lucruri frumoase.

Girls, you rock și abia aștept să ne mai întâlnim :* !

PS: Raluca si Adelina sunt geniale, asa ca nu ratati urmatorul eveniment RoseSociety. Pe bune :* !

Wow MoM 3

WoW MoM Bacau1

wow mom bacau

WoW MoM Bacau 2www.sysphotodesign.ro (213)www.sysphotodesign.ro (112) wow mom 4

Salvează

Folosim cookies pe revista noastră pentru a-ți asigura o experiență wow!

Te rugăm să accepți. De asemenea, ai posibilitatea să refuzi, fără ca acest fapt să te împiedice să vizitezi site-ul nostru. În orice caz, e bine să citești Notificarea privind protecția datelor cu caracter personal din subsolul site-ului.