9 zile de inot in mijlocul Bucurestiului

Pe Camelia Potec o știu de mulți ani, prin prisma soțului meu (fost înotător), dar și datorită realizărilor fantastice de care ne-a făcut mândri ani de-a rândul. Este brăileancă ca și George și ca jumătate din prietenii mei de suflet.

Zilele trecute îmi povestea de minunatul eveniment pe care îl pregătește, eveniment care va dura 9 zile, începând de sâmbăta aceasta până pe 26 iunie și care se adresează tuturor celor care iubesc înotul sau doresc să se “împrietenească” cu acest sport minunat 🙂 .

UNDE? În centrul Bucureștiului va fi instalată o piscină imensă de 20×10 m, cu adâncimea uniformă de 1,5 m., care va fi la dispoziția tuturor celor ce doresc să participe la cursuri de înot pentru copii și activităti acvatice pentru adulți: aqua fitness, aqua gym, aqua bike, aqua boxing, iar seara va fi deschisă bucureștenilor dornici să înoate de plăcere.

Pentru cei care nu doresc să între în apă, în zona piscinei vor fi organizate activităti recreative, workshopuri de pictură, desen, fotografie și alte surprize, plus locuri de joacă pentru copii. Toate aceste activităti sunt gratuite.

NOTĂ: Toți cei care vor să participe la activitătile din bazin trebuie să aducă de la medic o adeverintă medicală că este apt de efort și un aviz epidemiologic.  

Conform spuselor Cameliei, acest proiect de suflet are ca scop atragerea cât mai multor persoane și încurajarea locuitorilor acestei tări și din București să facă mișcare. Să conștientizeze că într-o piscină de înot, nu trebuie doar să știi să înoți. Într-o piscină poți face mai multe activităti și poți face mișcare că și pe uscat.

Cvadruplă campioană europeană și triplă medaliată mondială, Camelia Potec, prin acest eveniment inedit marchează retragerea din activitatea sportica și dorește să multumesca tuturor celor ce au susținut-o de-a lungul carierei sale.

Așa că nu uitați dragilor, de mâine până duminică viitoare facem sport în mijocul capitalei, alături de o campioană mondială și un om frumos, Camelia Potec.

Va așteptăm mâine seară la festivitatea de retragere, în piața George Enescu, încăpând cu orele 18:00.

 Felicitări Camelia!!!        

Folosim cookies pe revista noastră pentru a-ți asigura o experiență wow!

Te rugăm să accepți. De asemenea, ai posibilitatea să refuzi, fără ca acest fapt să te împiedice să vizitezi site-ul nostru. În orice caz, e bine să citești Notificarea privind protecția datelor cu caracter personal din subsolul site-ului.