Activități pentru copii în weekend-ul ce urmează

WoW MoM, vacanța celor mici s-a terminat. De luni, back to school. Așa că weekend-ul acesta trebuie să profitați la maximum. V-am pregătit o listă de activități pe care nu trebuie să le ratați în acest sfârșit de săptămână.

Sus Jos. Spectacol de teatru pentru copii 1-3 ani

Când? 10.02

Unde? Clubul Miruna

Câte minuni sunt în jurul nostru: seminţe, pene, cutii, culori, lucruri mari şi lucruri mici, uşoare şi grele, o lume magică ce se aşterne în jurul nostru şi aşteaptă să fie cucerită de mânuţe mici şi de minţi isteţe.

Spectacolul va fi susţinut de mult îndrăgitul Voicu Hetel, actor al Teatrului Ion Creangă, specializat și format în Programe de educație timpurie, susţinător al numeroase spectacole dedicate bebeluşilor și toddlerilor. Prin intermediul teatrului, al experimentelor senzoriale se valorizează de fapt capacitatea si potenţialul copilului mic de a se implica, de a participa şi de a învăţa prin interacţiuni.

Spectacol de teatru pentru copii peste 6 ani. Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte

Când? 10.02

Unde? Teatrul Excelsior

În vremea veche, când Pământul părea mai aproape de cer, au apărut, din cuvinte, sâmburi de poveşti nemuritoare. Apoi au crescut şi s-au răspândit, s-au schimbat şi s-au răsucit, păstrând în ele sensuri nenumărate.

Teatrul Ion Creangă prezintă Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, o poveste care invită tinerii spectatori să descopere o aventură care a fermecat generații.

Spectacolul este pus în scenă de Victor Ioan Frunză, după un scenariu propriu, care a pornit de la basmul omonim al lui Petre Ispirescu şi de la Făt Frumos din Lacrimăde Mihai Eminescu. Chiar Dumnezeu (Alexandru Pavel) şi Sfântul Petre (Adrian Nicolae) spun povestea lui Făt-Frumos din Lacrimă (Carol Ionescu), care se naşte, creşte ocrotit de dragostea părinţilor (Cornelia Pavlovici şi Ion Ionuţ Ciocia) şi pleacă în căutarea nemuririi promise. Ajunge să descopere o lume în care Moartea (Dan Clucinschi) păşeşte atent printre cei vii, reuşeşte să-şi învingă fricile, să îi înfrunte pe Mama-Pădurilor (Sorin Miron), pe Gheonoaia (Marcela Andrei) şi Genarul (Alexandru Huţuleac), avându-l alături pe calul său năzdrăvan (George Costin). Îşi întâlneşte dragostea (Ileana Cosânzeana, interpretată de Nicoleta Hâncu), dar o roagă să-l aştepte, pentru ca, într-un loc care are regulile lui, să găsească în sfârşit, viaţa fără de moarte. Aceasta vine însoţită de uitare iar eroul riscă să se piardă pe sine însăşi.

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte vorbeşte despre ce este uman, despre identitate, despre lumea în care trăim. Prezenţa Alexandrinei Halic şi a lui Păstorel Ionescu, alături de copiii Anton Miron-Presan şi Ştefana Vasilescu, creează un efect filosofic şi poetic – sunt imaginea vârstelor, aşa cum sunt ele, în schimbare, în aşteptare. Universul magic al poveştii este conturat cu ajutorul decorului şi costumelor create de Adriana Grand, iar muzica lui Tibor Cari, interpretată live de o mică orchestră, completează atmosfera de-nceput şi de sfârşit de lume.

Ateliere de experimente pentru copii 5-8 ani. Experimente cu Reactie si Distractie!

Când? 10.02

Unde? Clubul Copiilor Isteți

Haideți să ne lăsăm fascinați de magia gheții carbonice și să creăm baloane uriașe, pe care le transformăm în fum! Cine nu dorește să-și prepare propriile băuturi magice?

Oare cum putem face un curcubeu într-un pahar? Să facem o magie și schimbăm apoi culorile!

Forța generată de magneți este misterioasă și poate da naștere unor experiențe și jocuri dintre cele mai surprinzătoare! Oare cum putem face inimioare dansatoare cu ajutorul magneților?

Oare cum putem face un submarin să se scufunde?

Cu ajutorul experimentelor fizice și chimice vom aborda teme ce țin de natură și mediul înconjurător pe înțelesul celor mici. Impreună ne vom pune intrebări, vom specula, vom vedea ce și cum se intamplă practic, iar la final vom analiza și trage concluzii pe baza observațiilor făcute în timpul experimentelor. În felul acesta fixăm bine noțiunile și cunoștințele învătate!

Emoţii Colorate. Atelier pentru Copii de 4-7 Ani, parte din Programul “Învăț să Cresc în Siguranta”

Când? 10.02

Unde? Grădinița Little Learners

Cum atelierul EMOŢII COLORATE a dăruit copiilor și părinților deopotrivă emoții pozitive, ne-am propus să repetăm experiența.

Te așteptăm cu mare bucurie la Atelierul EMOŢII COLORATE, pentru ca pe parcursul a 90 de minute să ne descoperim emoțiile, să învățăm să le acceptăm și să dobândim abilități de comunicare pentru o exprimare non-violentă.

EMOŢII COLORATE face parte din Programul “Învăț să Cresc în Siguranță” – Curs și Concurs de Educație Legislativă și Siguranța Copilului, avizat de Ministerul Educației Naționale – înscris în CAERI 2017. Din program face parte şi atelierul pentru copii de 4-7 ani Oraşul Siguranţei.

Atelierul este structurat pe 2 părți, cu pauza pentru deconectare de 10 minute între ele, prima parte “Emoții Colorate”, având ca temă centrală gestionarea violenței verbale și a doua parte “Povești despre realitate în desene animate” , unde accentul se pune pe violența fizică.

Dinomania, Un Atelier Comico-Științific Pentru Copii +5 Ani

Când? 10.02

Unde? Librăria Humanitas Cișmigiu

Dinomania este un atelier comico-științific pentru pasionații de curiozități din lumea celor mai mari și mai feroce animale din toate timpurile. Modulul este pregătit de actorul Voicu Hetel de la Teatrul „Ion Creangă“, după atlasul Dinosaurium, apărut la Humanitas Junior.

Atlasul conceput de Chris Wormell și Lily Murray ca un adevărat muzeu, deschis tot timpul, adăpostește o colecție uluitoare de exemplare ale celor mai mari animale care au populat vreodată pământul: dinozaurii. „Suntem cu toții martori – scriu autorii – la avântul descoperirilor și cercetărilor în domeniu, care au depășit unele descoperiri științifice și unele informații mai vechi despre aceste animale preistorice.

Așadar, profită de călătoria în lumea dinozaurilor din paginile care urmează ca să-ți alimentezi mintea și curiozitatea! Cât putem ști, de fapt, despre dinozauri? Care era cel mai lung dintre ei? Oare zburau și înotau?

Care avea cele mai mari gheare? Ce legătură este între ei și păsările de astăzi?“ De la micuțul Troodon până la giganticul Brachiosaurus, de la fiorosul Brontosaurus la faimosul Tyrannosaurus Rex muzeul nostru îi invită pe copii să poposesască în sălile lui şi să treacă în revistă specie după specie, să admire dioramele, să descopere cum se poate reconstrui o reptilă uriaşă pornind de la un singur os şi să înţeleagă cum au evoluat aceste animale uluitoare transformându-se, de-a lungul a milioane şi milioane de ani, în păsări.

Spectacol interactiv pentru copii. Praslea cel Voinic si Merele de Aur

Când? 10-11.02

Unde? Teatrul Coquette

Spectacolul este o adaptare a celebrului basm cu același titlu al lui Petre Ispirescu, este interactiv și plin de umor.

În grădina Împăratului Verde crește un măr, cu mere de aur, care sunt furate în fiecare an când se coc de către un zmeu năstrușnic, a cărui putere stă într-un inel. Merele de Aur, atât de prețioase împăratului sunt păzite pe rând de către cei trei fii ai săi, dar eroul, mezinul Prâslea reușește să prindă făptașul după ce îi înfruntă și pe cei doi căpcăuni, cei doi paznici comici ai peșterii zmeului.

Zmeul a răpit-o pe frumoasa Ileana, fiica împăratului din regatul de Safir, dar Prâslea cel Voinic, reușește să o salveze din peștera zmeului.

Fetița cu Chibrituri, Spectacol la Opera Comica pentru Copii

Când? 10-11.02

Unde? Opera Comică pentru Copii

O poveste cu final fericit! Provocarea lansată de acest titlu nu a fost crearea de pași, ci transformarea poveștii într-un spectacol care să nu ne copleșească prin tragismul lui. Se păstrează acțiunea, așa cum a fost scrisă, dar întâmplările au fost transformate pentru a îmbogăți spectacolul și a face mesajul ușor de înțeles pentru cei mici.

Orchestra lui Nino! O călătorie în istoria instrumentelor muzicale pe înțelesul celor mici

Când? 02-16.02

Unde? Opera Comică pentru Copii

Descoperiți fascinanta lume a orchestrei alături de Nino! O călătorie in istoria instrumentelor muzicale pe înțelesul celor mici, alături de un joc interactiv în care vor afla care este instrumentul lor preferat și poate, de ce nu, vor alege să îl studieze.
Nino vă așteaptă!

Clowns

Când? 06-28.02

Unde? Teatrul Excelsior, Teatrul Țăndărică, Palatul Național al Copiilor

Poate cineva să facă muzica să nu se audă? Ea este ca aerul, nu o poți atinge, nu o poți prinde. Pentru muzicieni, ea înseamnă totul. Mai ales când este vorba despre clovni, a căror bucurie este să cânte la orice instrument, oriunde, în orice moment. Așa vorbesc, așa se împrietenesc între ei și cu noi. Clovnii pot schimba cea mai ursuză privire într-un zâmbet larg, iar veselia lor răsună dincolo de sala de spectacol.

Programul Educațional Reach VR pentru Copii de 9-16 ani

Când? 20.01 – 21.03

Unde? În incinta clubului Fabrica

Gateway VR & VR Voyagers vă invită la programul educațional Reach VR. Reach VR folosește tehnologia de realitatea virtuală (pe HTC Vive sau Oculus Rift) pentru a-i invăta pe copii o paletă largă de materii, cu scopul de a-și atinge adevăratul potențial.

Cursurile Reach VR sunt compuse din 4 module, durează câte o oră și jumătate fiecare și au loc la sediul Gateway VR din București, în fiecare sâmbătă. Sunt destinate copiilor între 9 – 16 ani și sunt oferite de un profesor britanic calificat, asistat de staff-ul român de la Gateway VR. Conținutul și instrucțiunile vor fi oferite în limbă engleză, așa că este necesară o minima cunoaștere a acesteia, chiar dacă suportul în limbă romană va fi disponibil.

Fiecare lecție constă într-o introducere care va oferi context și ajutor pe partea tehnică, o activitate în realitatea virtuală și o discuție la final. Lecțiile au o altă temă academică, insă toate sunt menite să dezvolte aptitudini de comunicare și colaborare.

Învățarea traditională nu este întotdeauna usoară, insă în Realitatea Virtuală elevii pot vedea, atinge și interacționa cu lucruri reale, abstracte sau imposibile. Astfel, crește posibilitatea invătării de noi idei și concepte, într-un mediu distractiv menit să capteze în totalitate atenția copiilor.

Prima clasă Reach VR s-a lansat pe 20 Ianuarie și înscrierile sunt inca deschise pentru module individuale de curs.

Seria I – în fiecare sâmbătă – 20 Ianuarie – 10 Februarie – Program: 10:30 – 12:30

Seria II – în fiecare sâmbătă – 3 Martie – 24 Martie – Program: 09:30 – 11:30

Seria III – în fiecare sâmbătă – 3 Martie – 24 Martie – Program: 12:30 – 14:30

Seria IV – în fiecare miercuri – 28 Februarie – 21 Martie – Program: 16:30 – 18:30

O clasă are un total de 8 locuri disponibile.

Spectacol Magia Curajului la Salina by ABC!

Când? 11.02

Unde? Salina by ABC

Îi invităm pe copii, dar și pe părinții cu inimă de copil, să învețe cu plăcere despre emoții și lumea interioară într-un format original interactiv care combină: teatrul, magia, dronele zburătoare, personajele animate, efectele vizuale, sunetele magice, muzica și o minunată scenă miniaturală de teatru – unică în lume.

Spectacolul este un proiect original inițiat de asociația Micile Emoții Mari și face parte din proiectul mai amplu Via Happiness – cu scopul de a ajuta copiii să își dezvolte Inteligența Emoțională și să se conecteze cu natura și cu lumea lor interioară.

Ateliere de gătit la Ludotech pentru copii de 4-7 ani

Când? 11 – 25.02

Unde? Ludotech

Începem anul cu multă poftă de explorat culturi diferite și de încercat rețete apetisante!
Vă invităm, alături de Mini Zucchini, la o serie de ateliere de gătit pentru cei mici!

Copiii vor învăța să gătească împreună și să își folosească abilitățile de comunicare. În primul rând, vom povesti despre ce mâncare ne place mai mult, despre ce știu copiii, de unde provin ingredientele etc. Apoi începem să gătim individual sau în echipă. Curățăm, tăiem, amestecăm, condimentăm, ornăm și degustăm! Dacă ne săturăm, le păstrăm și părinților

AGENDA:

11 februarie:
THAILANDA: În cel de-al doilea atelier de gătit, călătorim până în Thailanda, unde descoperim o cultură extrem de diferită de a noastră, așa că poposim un pic asupra ingredientelor pe care le putem găși acolo. Ne folosim de legume proaspete și condimente inedite ca să realizăm o salată thailandeză cu tăiței din orez. Avem la dispoziție și bețișoare cu care să o mâncăm, așa că ne exersăm motricitatea fină cu această ocazie. Nu uităm să trecem rețeta în carte noastră de bucate.

18 februarie:
ITALIA: În primul atelier de gătit, vom discuta despre ce fel de alimente ne plac și ne displac, cum fiecare țară are propriile feluri de mâncare. Pe un fundal muzical vesel și italienesc, vom prepara paste integrale, învăluite de un sos de avocado delicios și ușor de realizat chiar și de cei mai micuți bucătari. Încheiem ora cu un tiramisu delicios, de luat la pachet și împărțit cu cei dragi. De asemenea, începem să lucrăm la cartea de bucate care va conține toate rețetele învățate și testate la Ludotech.
Nu vom utiliza focul în rețetele propuse.

ȚĂRILE ARABE: Schimbăm continentul și ajungem în Africa de Nord, unde aflăm ce sunt cous cous-ul, hummusul, tabbouleh și halvaua. Pregătim un prânz sănătos și vegetarian pe care îl consumăm împreună, ca într-o mică familie.

25 februarie:
JAPONIA: Încheiem periplul culinar în bucătăria japoneză, unde ne vom pune dexteritatea la încercare, cu sushi vegetarian. Aflăm și câteva elemente din istoria acestui preparat vechi de 200 de ani. Adăugăm ultimele informații în cartea de bucate pe care, în sfârșit, o putem lua acasă. Am lăsat câteva pagini libere, special ca să mai adăugăm și alte rețete ce merită măcar o dată încercate!

CE ESTE MINI ZUCCHINI?
Până în prezent, Mini Zucchini ține ateliere de gătit pentru copii, sub formă unor cluburi de conversație la British Council, dar și în cadrul evenimentelor dedicate celor mici: “Ograda cu cărți”, Cărturești sau “Ziua copiilor care iubesc ceaiul”, Creative Arts.

Zilele Evoluției 2018 @ Muzeul Antipa

Când? 10-12.02

Unde? Muzeul Antipa

Sâmbătă (10 februarie) și duminică (11 februarie), de la ora 10:15, copiii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani sunt așteptați la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” pentru o serie de ateliere interactive realizate în parteneriat cu editura Humanitas Junior. Micuții vor avea prilejul să descopere, în paginile atlaselor Animalium și Dinosaurium, animale fascinante și misterioasa lume a dinozaurilor.

Seara de sâmbătă va fi rezervată curioșilor de toate vârstele și celor pasionați de științele vieții. Începând cu ora 17:00, la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” vom pătrunde în fascinanta lume a geneticii însoțiți de cercetătorii Dr. Oana Paula Popa, Dr. Elena Iulia Iorgu și Dr. Ana Maria Krapal, care ne vor dezvălui secretele muncii lor.

Timp frumos petrecut împreună vă dorim!