Activități pentru copii în weekend-ul ce urmează

Urmează un weekend de trei zile. Vremea se anunță minunată. Așa că trebuie să găsim activități potrivite pentru cei mici. Nu e rost de stat în casă și lenevit.

Iată ce îți propunem noi:

Ateliere de dezvoltare a inteligenței emoționale “Curcubeul emoțiilor”

Când? 26 mai

Unde? Clubul Copiilor Isteți

Invită-ți copilul la atelierele de dezvoltare a inteligenței emoționale, unde își va antrena mintea, își va descoperi și conștientiza emoțiile, dar va învața să le și gestioneze. Totul se va desfășura într-un cadru prietenos și cald, prin joc, dans, mișcare și activități practice, prin care urmărim să dezvoltăm următoarele trăsături esențiale ce definesc inteligența emoțională:

-capacitatea de identificare, de exprimare, acceptare și înțelegere a emoțiilor;

-empatia – ne vom pune “in papucii celuilalt” la propriu și la figurat, pentru a ne da seama ce simt ei intr-o situație anume și cum îi influențează comportamentul nostru);

-gestionarea emoțiilor și cautarea de alternative sănătoase de manifestare ori descărcare a acestora;

-independența, încrederea și stima de sine;

-adaptare la medii și grupuri noi, relaționarea și lucrul în echipă;

-flexibilitatea, perseverența, capacitatea de a se face plăcut, atitudinea prietenoasă;

-amabilitatea și respectul sunt alte semințe, care vor fi sădite și îngrijite în grădina fiecărui copil în parte!

Metodele si tehnicile folosite, au la bază învățarea prin joc și sunt preponderent creative: desenul, pictura, modelajul, dans și mișcare, poveștiri terapeutice, jocuri de rol etc.

Prâslea cel Voinic și Merele de Aur

Când? 26 mai

Unde? Teatrul Coquette

Spectacolul este o adaptare a celebrului basm cu același titlu al lui Petre Ispirescu, este interactiv și plin de umor.

În grădina Împăratului Verde crește un măr, cu mere de aur, care sunt furate în fiecare an când se coc de către un zmeu năstrușnic, a cărui putere stă într-un inel. Merele de Aur, atât de prețioase împăratului sunt păzite pe rând de către cei trei fii ai săi, dar eroul, mezinul Prâslea reușește să prindă făptașul după ce îi înfruntă și pe cei doi căpcăuni, cei doi paznici comici ai peșterii zmeului.

Zmeul a răpit-o pe frumoasa Ileana, fiica împăratului din regatul de Safir, dar Prâslea cel Voinic, reușește să o salveze din peștera zmeului.

Ateliere de experimente pentru copii 5-10 ani. Experimente cu Reacție și Distracție!

Când? 26 mai

Unde? Clubul Copiilor Isteți

Forța generată de magneți este misterioasă și poate da naștere unor experiențe și jocuri dintre cele mai surprinzătoare! Oare cum putem face inimioare dansatoare cu ajutorul magneților?

Erupțiile vulcanilor sunt spectaculoase, dar oare ce se întâmplă în interiorul vulcanilor atunci când erup?

Slime sau gelatina care creează dependență! Roșie sau albastră, argintie sau aurie, mov sau galbenă, cu gliter sau fără gliter. Îți poți face culoarea dorită de slime și o vei lua acasă într-un recipient ermetic.

Chiar și animalele au nevoie de o bună igienă, oricât de mici sau de mari ar fi. Haideți să facem împreună pastă de dinți pentru prietenii noștri elefanții! Dacă vă plac elefanții, sigur vă veți împrieteni și cu lungii șerpi multicolori pe care îi vom crea!

Cu ajutorul experimentelor fizice și chimice vom aborda teme ce țin de natură și mediul înconjurător pe înțelesul celor mici.

Împreună ne vom pune întrebări, vom specula, vom vedea ce și cum se intamplă practic, iar la final vom analiza și trage concluzii pe baza observațiilor făcute în timpul experimentelor. În felul acesta fixăm bine noțiunile și cunoștințele învătate!

Târg de Ziua Copilului la Rendez-vous Floreasca

Când? 26 mai

Unde? Grădina Rendez-vous

În frumoasa grădină Rendez-vous, veți găsi lucruri care mai de care mai drăguțe pentru cei mici și nu numai … îmbrăcăminte, accesorii, cărți educative, ceasuri din lemn, produse cosmetice naturale, bijuterii, obiecte de decor pentru camera copiilor și multe alte surprize!

ALaNDaLa va organiza ateliere de creație pentru copii de toate vârstele, pe durata Târgului de Ziua Copilului ce va avea loc pe 26 mai la ceainăria Rendez-vous.

Cât timp părinții fac cumpărături, copiii se vor distra creând ponei magici, colorați și veseli, inspirați din My little pony! Toate materialele sunt furnizate de ALaNDaLa, iar opera finală aparține copiilor! Activitatea durează între 30-45 minute, iar participarea se face în baza unei donații. Nu este necesară înscrierea, vă așteptăm la târg!

În cadrul evenimentului, vă așteaptă și o urnă de donații pentru copiii din centrele de plasament, cărora dorim să le facem o mică bucurie de 1 Iunie! Donațiile pot fi de ordin financiar sau în haine și jucării (în stare foarte bună).

Ateliere de Gătit Puro & Bio

Când? 26 mai

Unde? Puro&Bio

Vrei să socializezi sau pur și simplu să ai un weekend plăcut cu prietenii, copii …. cu familia? Sau pur și simplu vrei să îți bei cafeaua liniștit în timp ce copiii se distrează învățând să își pregătească singuri deserturile preferate? Vrei un weekend plăcut și ALTFEL? Și lista întrebărilor poate continua …

Hai la noi să bucătărim împreună, vei primi și o diplomă pentru asta, distracția garantată!

Propunem 2 ateliere de creație speciale în care intrăm în contact cu elemente primordiale și roade ale pământului: apa, grâul și fructele, cald-rece.

Cufărul cu Păpuși – Ateliere pentru Copii 4-10 Ani

Când? 26 mai

Unde? Igloo Club

Ne vom folosi la maximum de creativitatea copiilor și vom confecționa păpuși handmade- personaje din poveștile fraților Grimm, cărora le vom da viață la sfârșitul fiecărei sesiuni. Copiii vor deveni actori, iar părinții spectatori, încurajând copiii să se exprime și susținându-i în dezvoltarea comunicării, abilitate esențială în facilitarea integrării lor în societate.

Vom pune la dispoziție toate materialele necesare: hârtie creponată, bile, nasturi, paiete, lipici, sclipici, bucăți de materiale textile divers colorate, sârmulițe plușate și o grămadă de accesorii care așteaptă să fie folosite.

Festivalul Internațional de Statui Vivante 2018

Când? 25-26 mai

Unde? Parcul Alexandru Ioan Cuza

60 de statui vivante din România, Portugalia, Spania, Germania, Anglia, Olanda, Macedonia, Ucraina vor evolua în cadrul celei de a 8-a ediție a FISV.

Ceea ce face ca ediția din acest an să fie una cu totul excepțională este dimensiunea educativă pe care ne-am dorit-o.

Dincolo de reprezentațiile invitațiilor și ale Teatrului Masca, Festivalul din acest an se consitutie într-un adevărat eveniment cultural-educativ. În spațiul festivalului va exista o zonă dedicată educației culturale: expozitii foto, expozitii de costume de Living statues, proiectii video și spații de documentare cu materiale informative despre teatrul outdoor și statuia vivantă, demonstatii de machiaj.
Vino la Festivalul Internațional de Statui Viante. Evenimentul unde teatrul de stradă este adus la superlativ. Intrarea este liberă!

Cu Nino în România

Când? 26-27 mai

Unde? Opera Comică pentru Copii

După ce a călătorit prin toată Europa, Nino a ajuns pe meleagurile noastre și vrea să le împărtășească celor mici cele mai interesante lucruri pe care le-a descoperit! Pornim o călătorie plină de dor, de la rădăcinile muzicii populare până la muzica lui George Enescu!

Muzicantii din Bremen

Când? 27 mai

Unde? Teatrul Coquette

Muzicanții din Bremen este o poveste despre speranță și prietenie și face parte din programul de spectacole pentru copii la Teatrul Coquette.

Când cei diferiți reușesc să se accepte și să devina prieteni, pot pune chiar și hoții pe fugă!

E Ora de Păpuși!

Când? 27 mai

Unde? Clubul Țăranului Român

Printr-un potpourri de momente pline de emoție și umor, veti cunoaște mai multe feluri de păpuși, care de care mai năstrușnică: Marionetele Storki și Noki – prieteni nedespărțiți și dansatori iscusiți, Păpușa cu tije, Tigruț – un acrobat neînfricat până la…primul salt și Păpușa mănușă, Mot, o marmotă prietenoasă, dar foarte, foarte somnoroasă, precum și alte câteva povești de neuitat.

Împreună îl vom ajuta pe acrobatul Tigruț să mai încerce o dată atunci când crede ca a greșit și îi vom arata lui Mot cât de important e să împarți ce ai.

Crosul Pădurii Copiilor în Pădurea Băneasa

Când? 27 mai

Unde? Pădurea Băneasa

Ediție aniversară! 10 ani de responsabilitate socială, aer curat și voluntariat! Crosul Pădurii Copiilor este cel mai mare eveniment de alergare pentru pădurile României și singurul eveniment sportiv caritabil ce are ca scop împădurirea sudului României, prin programul Pădurea Copiilor!
Curse adulți 5 – 10 – 15 km

Înscrieri, detalii și regulamentul găsiți pe www.crosulpadurii.ro

Vino cu colegii la alergare! Convinge-ți colegii căci pentru grupuri corporate avem multe surprize.

Timp frumos petrecut împreună vă dorim!

Folosim cookies pe revista noastră pentru a-ți asigura o experiență wow!

Te rugăm să accepți. De asemenea, ai posibilitatea să refuzi, fără ca acest fapt să te împiedice să vizitezi site-ul nostru. În orice caz, e bine să citești Notificarea privind protecția datelor cu caracter personal din subsolul site-ului.