Activități pentru copii în weekend-ul ce urmează

Este ultimul weekend înainte de marea vacanță de vară. Copiii sunt relaxați, vremea e super caldă. Ba chiar prea cald am putea spune.

Noi ne-am documentat și ți-am făcut o listă cu cele mai cool locuri în care poți merge cu cei mici în acest sfârșit de săptămână.

Ateliere de dezvoltare a inteligenței emoționale “Curcubeul emoțiilor”

Când? 9 iunie

Unde? Clubul Copiilor Isteți

Invită-ți copilul la atelierele de dezvoltare a inteligenței emoționale, unde își va antrena mintea, își va descoperi și conștientiza emoțiile, dar va învața să le și gestioneze.

Totul se va desfășura într-un cadru prietenos și cald, prin joc, dans, mișcare și activități practice, prin care urmărim să dezvoltăm următoarele trăsături esențiale ce definesc inteligența emoțională:

-capacitatea de identificare, de exprimare, acceptare și înțelegere a emoțiilor;

-empatia – ne vom pune “in papucii celuilalt” la propriu și la figurat, pentru a ne da seama ce simt ei intr-o situație anume și cum îi influențează comportamentul nostru);

-gestionarea emoțiilor și cautarea de alternative sănătoase de manifestare ori descărcare a acestora;

independența, încrederea și stima de sine;

-adaptare la medii și grupuri noi, relaționarea și lucrul în echipă;

-flexibilitatea, perseverența, capacitatea de a se face plăcut, atitudinea prietenoasă;

-amabilitatea și respectul sunt alte semințe, care vor fi sădite și îngrijite în grădina fiecărui copil în parte!

Metodele si tehnicile folosite, au la bază învățarea prin joc și sunt preponderent creative: desenul, pictura, modelajul, dans și mișcare, poveștiri terapeutice, jocuri de rol etc.

Atelierele sunt concepute pentru nivelul de vârstă al fiecărui copil participant, fiind desfășurate conform nevoilor și specificului fiecărui copil!

Ateliere de experimente pentru copii 

Când? 9 iunie

Unde? Clubul Copiilor Isteți

Forța generată de magneți este misterioasă și poate da naștere unor experiențe și jocuri dintre cele mai surprinzătoare! Oare cum putem face inimioare dansatoare cu ajutorul magneților?

Erupțiile vulcanilor sunt spectaculoase, dar oare ce se întâmplă în interiorul vulcanilor atunci când erup?

Slime sau gelatină care creează dependență! Roșie sau albastră, argintie sau aurie, mov sau galbenă, cu gliter sau fără gliter. Îți poți face culoarea dorită de slime și o vei lua acasă într-un recipient ermetic.

Chiar și animalele au nevoie de o bună igienă, oricât de mici sau de mari ar fi.

Haideți să facem împreună pastă de dinți pentru prietenii noștri elefanții! Dacă vă plac elefanții, sigur vă veți împrieteni și cu lungii șerpi multicolori pe care îi vom crea!

Cu ajutorul experimentelor fizice și chimice vom aborda teme ce țin de natură și mediul înconjurător pe înțelesul celor mici.

Împreună ne vom pune intrebări, vom specula, vom vedea ce și cum se intamplă practic, iar la final vom analiza și trage concluzii pe baza observațiilor făcute în timpul experimentelor. În felul acesta fixăm bine noțiunile și cunoștințele învătate!

În cadrul atelierului fiecare copil va beneficia de implicare directă, de materiale sigure, supraveghere și îndrumare la fiecare pas.

Gelato & Bread Worshops

Când? 9 iunie

Unde? Puro&Bio

Vă invităm la joacă și cum altfel decât cu mâna în cocă și la înghețătărit!!!

Vrei să socializezi sau pur și simplu să ai un weekend plăcut cu prietenii, copii …. cu familia? Sau vrei să îți bei cafeaua liniștit în timp ce copiii se distrează învățând să își pregătească singuri deserturile preferate? Vrei un weekend plăcut și ALTFEL? Și lista întrebărilor poate continua …

Hai la noi sâmbătă să bucătărim împreună, vei primi și o diplomă pentru asta, distracția garantată!!

Propunem 2 ateliere de creație speciale în care intrăm în contact cu elemente primordiale și roade ale pământului: apa, grâul și fructele, cald-rece.

Asaltul Lupilor Family Mud Race

Când? 9 iunie

Unde? Phoenix Extreme Park Cernica

Asaltul Lupilor Family Mud Race nu este o competiție, este o cursă cu obstacole & mud, destinată familiilor cu copii, de aproximativ 2-3 km, necompetitivă și necronometrată, care își propune să ofere familiilor momente unice și de calitate petrecute împreună.

Înscrierea se face în familie de minimum 1 părinte + 1 copil (vârsta minimă recomandată 4 ani) și nu există limită de timp pentru parcurgerea traseului. Organizatorii încurajează toate familiile participante să se bucure de experiența trăită și să abordeze cursa în mod propriu. Asaltul Lupilor Family Mud Race este ocazia perfectă de a trăi experiențe memorabile în familie alături de copii.

Jack și Vrejul de Fasole

Când? 9 iunie

Unde? Opera comică pentru Copii

Un spectacol de balet dinamic și plin de pilde. Pe măsură ce întâlnește binele, răul, minciuna și prietenia, Jack se transformă din micul ghiduș, aflat la sfârșitul copilăriei, într-un tânăr care nu se lasă influențat și care, până la final, dobândește propriul discernământ.

Marea Tzopăială

Când? 9 iunie

Unde? Parcul Herăstrău

Ia-ți colegii, prietenii și familia și vino pentru o zi întreagă de sport și distracție alături de noi!

MareaTzopăială ed. a 2-a este un eveniment care promovează viața sănătoasă, sportul și nutriția, dedicat tuturor de la mic la mare.

Cauza noastră: toată lumea face sport și se distrează, iar Fundația noastră strânge bani pentru a susține educația celor 160 de copii din cele două centre educaționale de care suntem responsabili.

Ce ți-am pregătit:

-Clase sportive pentru femei, bărbați și copii (kangoo, circuit training, zumba, aerobic, yoga, clase pentru copii)
-Distracție pentru copii
-Competiții sportive
-Tombola cu o mulțime de premii!

De ce să participi:

Ajuți la rescrierea destinelor unor copii din familii fără posibilități, pentru care educația este încă un lux!

Atelier de împâslit planete

Când? 10 iunie

Unde? Cărturești Verona

Vom învăța să meșterim planete pufoase și pline de culoare.

Imaginația și culoarea ne vor ajuta să facem adevărate opere de artă. Fiecare participant își va putea alege planeta pe care dorește să o exploreze și să o creeze.
Înscrierile sunt deschise oricui dorește să evadeze în lumea magică a lânii împâslite.

Acest atelier face parte din Festivalul RomânIA cu povești ediția a II-a – Festival de ateliere și întâlniri dedicate IEI și tradițiilor populare românești.

Timp frumos petrecut împreună vă dorim!

Folosim cookies pe revista noastră pentru a-ți asigura o experiență wow!

Te rugăm să accepți. De asemenea, ai posibilitatea să refuzi, fără ca acest fapt să te împiedice să vizitezi site-ul nostru. În orice caz, e bine să citești Notificarea privind protecția datelor cu caracter personal din subsolul site-ului.