Activități pentru copii în weekend-ul ce urmează

Săptămâna aceasta a semănat mai mult cu o toamnă târzie. Însă, vremea se revanșează în weekend. Termometrele vor arăta și 30 de grade.

Ocazie tocmai bună pentru a face planuri de weekend cu cei mici. Iată ce ți-am pregătit:

ExpriMagia Emoțiilor – spectacol interactiv

Când? 21-22 aprilie

Unde? Salina by ABC

Îi invităm pe copii, dar și pe părinții cu inimă de copil, să învețe cu plăcere despre emoții și lumea interioară într-un format original interactiv care combină: teatrul, magia, dronele zburătoare, personajele animate, efectele vizuale, sunetele magice, muzica și o minunată scenă miniaturală de teatru – unică în lume.

Muzicanții din Bremen

Când? 22 aprilie

Unde? Teatrul Coquette

Muzicanții din Bremen este o poveste despre speranță și prietenie și face parte din programul de spectacole pentru copii la Teatrul Coquette.

Când cei diferiți reușesc să se accepte și să devină prieteni, pot pune chiar și hoții pe fugă!

Sus Jos. Spectacol de teatru pentru copii

Când? 22 aprilie

Unde? Teatrul din Podul Meu

Câte minuni sunt în jurul nostru: seminţe, pene, cutii, culori, lucruri mari şi lucruri mici, uşoare şi grele, o lume magică ce se aşterne în jurul nostru şi aşteaptă să fie cucerită de mânuţe mici şi de minţi isteţe.

Spectacolul va fi susţinut de mult îndrăgitul Voicu Hetel, actor al Teatrului Ion Creangă, specializat și format în Programe de Educație Timpurie, susţinător al numeroase spectacole dedicate bebeluşilor și toddlerilor. Prin intermediul teatrului, al experimentelor senzoriale se valorizează de fapt capacitatea si potenţialul copilului mic de a se implica, de a participa şi de a învăţa prin interacţiuni.

Băiatul care a învățat să zboare -Spectacol de circ

Când? 22 aprilie

Unde? Circul Metropolitan București

În lumea tăcerii, dragostea face minuni pentru un copil născut în lumea circului.

Forțat mult prea devreme să se maturizeze, Tim descoperă o lume în care cu ajutorul animalelor poate să se bucure de copilărie. Ce se va întâmpla în continuare aflați venind să vedeți spectacolul “Băiatul care a învățat să zboare”.

Vulpea și Corbul

Când? 21 aprilie

Unde? Teatrul Coquette

Inspirat de îndrăgita fabulă cu același nume scrisă de La Fontaine și adaptat pe înțelesul și pe placul copiilor.

Muzica, dansul, măștile venețiene și umorul fac deliciul spectatorilor de toate vârstele!
Șireata Vulpe îl păcălește pe Corb, care își dorește doar să învețe să cânte și să danseze la concursul din pădure, pentru a-i fura cașcavalul. Spectacolul este înțesat de momente menite să stârnească hazul celor mici, dar și atenția lor la anumite tipuri de comportament, pe care fabula dorește să le aducă în vedere.

Cu ajutorul prietenului Arici, dar și al micilor spectatori, Corbul va găsi un mod de o face pe Coana Vulpe să se schimbe, să nu mai mintă și să nu mai fure. La final, vor sărbători reușita, dar vor trage împreună învățături din această istorie.

Personajele sunt simpatice, devin îndrăgite de cei mici, iar spectacolul este plin de momente savuroase.

The Sound of Musical

Când? 21 aprilie

Unde? Sala Radio

Reuşind cu greu să se oprească la doar câteva dintre hiturile repertoriului de musical, mergând de la clasice precum Porgy and Bess (1935) de George Gershwin sau The Sound of Music (1965) de Richard Rodger şi ajungând la Veronica (1972) de Temistocle Popa sau mai recentul The Greatest Showman (2017) de Benj Pasek/Justin Paul, Corul de copii radio va trece prin cele mai importante hituri ale genului din musicaluri precum West Side Story al lui Leonard Bernstein (1957), Mary Poppins (1964) de Richard M. & Robert B. Sherman, Buch Cassidy and Sundance Kid (1969) de Hal David, Burt Bacharach, The Phantom of the Opera (1986) de Andrew Lloyd Webber, Sister Act (1992) de Marc Shaiman/Traditional – Medley, Chicago (2002) de John Kander, Pich Perfect 2 (2015) de A.P. Carter, L. Gerstein, H. Tunstall-Behens.

Spectacolul este pregătit de dirijorul Voicu Popescu asistat de Răzvan Rădos, într-un spectacol ce are ca temă repertoriul de musical adaptat pentru cor de copii. Acompaniat la pian de Magdalena Faur, concertul va fi prezentat de Delia Nartea, regia de mişcare fiind semnată de Mara Lăcătuş şi Oana Necea.

Gelato & Bread Worshops

Când? 21 aprilie

Unde? Puro&Bio

Vrei să socializezi sau pur și simplu să ai un weekend plăcut cu prietenii, copii …. cu familia? Sau pur și simplu vrei să îți bei cafeaua liniștit în timp ce copiii se distrează învățând să își pregătească singuri deserturile preferate? Vrei un weekend plăcut și altfel? Și lista întrebărilor poate continua …

Hai la noi sâmbătă să bucătărim împreună, vei primi și o diplomă pentru asta, distracția garantată!

Propunem 2 ateliere de creație speciale în care intrăm în contact cu elemente primordiale și roade ale pământului: apa, grâul și fructele, cald-rece.

Micul Monet. Atelier de Creaţie Alternativ

Când? 21 aprilie

Unde? Paralela 45 Aademiei

La acest mini curs, copiii se vor juca realizând un tablou pe canvas pornind de la celebrii Nuferi ai lui Claude Monet. Acesta va fi realizat folosind acuarele şi elemente din hârtie pentru un efect tridimensional.

În acest timp copiii vor primi noţiuni de bază despre pictură, culori şi pictorul Monet, într-un mod natural şi distractiv, prin joacă şi creaţie. Opera finală le va aparţine, desigur. Activitatea e potrivită pentru copii între 4 și 10 ani, iar noi vom face adaptările necesare.

Picnic in the Garden

Când? 20-22 aprilie

Unde? Hotel Caro

Între 20-22 Aprilie, te așteptăm în grădina din spatele Hotelului Caro, cu peste 2000 mp de iarbă, o parcare plină de food-truck-uri celebre și baruri de bere craft.

Uite trei motive ca să ne treci în agendă:

Playful music, real & social happening by Vinyl, Rum, Tapas & Wine. #AllDayLong

Street Food Autentic de la cele mai bune food truck-uri din țară:
Arrosticini (Winner 2018 Best Ethnic)
Circus Pub (Winner 2018 Best Burger)
Camionetta Pizzeria ( 2nd Place Best Ethnic 2018)
Drunken Squid ( 2nd Place People’s Choice in Romania 2018 )
La Finca Alioli (Winner 2018 Best Sea Food)
Mrs. Lava – Official Launch – Lava Cakes
Smokin’ Pig – Famous burgers & pulled pork sandwiches
Vanilla Elephant – Official Launch – Vanilla & Churros
Za German – WurstWagen ( Winner 2018 Best Hot Dog)

Timp frumos petrecut împreună vă dorim!

Folosim cookies pe revista noastră pentru a-ți asigura o experiență wow!

Te rugăm să accepți. De asemenea, ai posibilitatea să refuzi, fără ca acest fapt să te împiedice să vizitezi site-ul nostru. În orice caz, e bine să citești Notificarea privind protecția datelor cu caracter personal din subsolul site-ului.