Adelina Pestrițu – “Am știut că abia atunci viața mea începe să prindă un sens nou!”

Adelina Pestrițu este, de câteva luni, WoW MoM. Ne-a mărturisit, într-un interviu sincer și emoționant, ce a simțit prima dată când a văzut cele două liniuțe pe testul de sarcină. De ce este special numele fetiței sale și cine a inspirat-o.

Și, mai ales, cum a trecut peste primele încercări grele atunci când Zeny s-a îmbolnăvit.

1.Îți amintești ziua în care ai aflat că vei fi pentru prima dată mamă? La ce te-ai gândit prima dată?Cum credeai că vei fi ca părinte și cum este rolul acesta în realitate? Cum te descoperi acum?
Desigur. Am trecut prin toate stările posibile în momentul în care am văzut cele 2 liniuțe pe test. Parcă nu-mi venea să cred, motiv pentru care l-am trimis pe Virgil să mai ia încă două teste de control.

Mintea mea a fost instant invadată de gânduri și întrebări de toate felurile pentru că a fost ceva neașteptat, nu eram pregătită pentru această veste.
Până la prima ecografie la clinica unde mi-a fost monitorizată toată sarcina, Femme Boutique Medical, am avut emoții enorme.

Sursa foto: arhivă personală

Când am văzut prima imagine cu Zeny, deși era un punct micuț pe ecranul ecografului, am știut că abia atunci viața mea începe să prindă un sens nou, pe care mi-l doream de multă vreme.

Zeny a adus în viața mea ce n-aș fi reușit nici într-o mie de ani de una singură.

Probabil că experiențele acestea cu copii ne sunt date pentru a ne descoperi mai profund, pentru a înțelege de ce suntem în stare cu adevărat.

Să crești un om este cel mai frumos proiect pe care îl poți avea în viață.

Așa am reevaluat și copilăria mea, relația mea cu părinții, mi-am reamintit detalii care aparent dispăruseră din memoria mea. Cred că am un alt contur acum, ca om.

Mi s-a schimbat oarecum sistemul de valori și mi s-au schimbat definitiv prioritățile.

2.Cum ați ales numele micuței?
Împreună cu Virgil am analizat listele de nume de pe Google. Ne doream să fim siguri că nu ne scapă numele rar întâlnite, deosebite și cu o însemnătate specială.

Maria a fost primul nume ales. A fost mai degrabă dorința mea de a-i pune micuței noastre numele bunicii mele pe care am iubit-o enorm, dar din păcate nu mai este printre noi.

La ea am copilărit.

Pentru mine Maria înseamnă blândețe, bunătate și dragoste. Întotdeauna când aud acest nume mă gândesc la mâinile ei întotdeauna protectoare și la iubirea cu care îmi vorbea zi de zi indiferent de năzbâtiile pe care le făceam.
Zenaida este inspirat din mitologia greacă și înseamnă lumină, cer luminos.

Se referă la Zei.

Ne-a plăcut pentru că este un nume rar, iar pentru copilul nostru ne-am dorit un nume special, așa cum este și ea.

Sursa foto: arhivă personală

3.Ati petrecut, nu de mult, primele sărbători de iarnă împreună cu Zeny.  Cum au fost?
Cele mai frumose sărbători pe care le-am avut vreodată. Și pentru mine și pentru Virgil.

Am împodobit bradul, am ascultat colinde, ne-am făcut cadouri, am mers cu Zeny în vizită la Moș Crăciun de 4 ori.

A primit primele ei cadouri de la Moșul. A fost minunat.

Revelionul, din păcate, l-am petrecut în spital pentru că Zeny a trecut printr-o periodă dificilă, prima din viața ei de acest fel, cu febră 39.8 și tot disconfortul perioadei spitalizării. Am trecut peste, iar acum suntem bine cu toții.

La 12 noaptea, noi am mâncat niște bomboane de ciocolată, iar ea dormea deja liniștită după ce băuse niște lapte.

4.Ai un număr foarte mare urmăritori cu care se vede că ai o comunicare constantă. Cum reușești să te organizezi și să faci față programului intens?
Totul vine din interior.

În mediul online nu vei reuși niciodată dacă faci totul doar pentru bani și tratezi această comunitate construită în timp, doar ca pe o afacere.

În primul rând trebuie să realizezi că oamenii care te urmăresc, te admiră și așteaptă de la tine un content de calitate zi de zi.

Eu activez în mediul online de 10 ani și efectiv este parte din rutina mea zilnică. Nu pot să văd viața fără a împărtăși bune și rele cu cei care mă urmăresc în Social Media.

Este o plăcere să le arăt cum decurge orice zi din viața mea. Sunt extrem de bucuroasă când oamenii îmi scriu că îi inspir și că uneori țin cont de recomandările mele.

Pentru mine este într-adevăr o realizare faptul că peste 2.5 milioane de oameni sunt alături de mine zilnic.

Încerc să mă organizez cât mai bine, astfel încât să fac tot ce am de făcut înafară de acest conținut, dar sunt foarte riguroasă și cu programul meu de postări și interacțiunea cu comunitatea. Postez, răspund la mesaje, fac ceea ce se numește managementul comunității.

Sursa foto: arhivă personală

5.Ce îți dorești să învețe Zeny de la voi?
Îmi doresc din inimă să își urmeze visurile și să creadă în ele, chiar dacă uneori viața nu este așa cum vedem în filme.

Este liberă să aleagă ceea ce îi place și ce nu. Noi o să-i fim alături în orice moment are nevoie de noi, dar ne dorim s-o învățăm să trăiască liber, fără să-și ghideze viața după părerea altora, să își iubească familia și prietenii, să fie un om bun, cinstit și loial, să se țină întotdeauna de cuvânt indiferent de împrejurare și să aibă încredere în ea.

Ne dorim să fie un om fericit. Restul vin de la sine. Momentan vedem în fiecare zi că este o fetiță cu personalitate. O ajută teribil și zodia. Este o leoaică veritabilă.

6. Dacă ai descrie viața ta într-un cuvânt acum, care ar fi acela?
Împlinire!

Folosim cookies pe revista noastră pentru a-ți asigura o experiență wow!

Te rugăm să accepți. De asemenea, ai posibilitatea să refuzi, fără ca acest fapt să te împiedice să vizitezi site-ul nostru. În orice caz, e bine să citești Notificarea privind protecția datelor cu caracter personal din subsolul site-ului.