Articol din 19.aug.2016
De cand am lansat acest blog cu nume frumos, tot ce aud de la cei cu experienta in ale scrisului din jurul meu este ca TREBUIE sa scriu ca sa strang followeri, TREBUIE sa scriu ca sa ma indexeze Google, TREBUIE sa scriu pentru ca asa TREBUIE.
Ideea este ca toata viata mea am avut o problema cu acest “TREBUIE”. La scoala trebuie, la nunta trebuie, la botez trebuie, in viata trebuie si uite asa ne trezim intr-un cerc vicios in care cand ne conformam, ne dorim sa facem ce fac ceilalti, cand devenim totalitari, facem ce vor altii sa facem.
Dar eu cand fac ce vreau eu sa fac?
Ca sa va spun sincer, de 1 an jumatate de cand am blogul, mi-am dat seama ca nu-mi place sa scriu. Si mai ales pentru ca trebuie. Prefer sa vorbesc cu comunitatea din jurul meu. Cum nu se poate intotdeauna, blogul e o sursa buna de comunicare, insa scriu cand simt sa fac asta.
Anul acesta am cunoscut o multime de persoane, faine toate. Fara exceptie, am auzit mai mult sau mai putin cu aceleasi cuvinte, dar aceeasi idee: “Vreau sa-mi schimb job-ul, vreau sa fac altceva!”.
Uitati-va in jurul vostru sau poate la voi si faceti o statistica cu nemultumirea aceasta fata de sine a fiecaruia. Vorbesc si de oameni cu stabilitate financiara, cu pozitie sociala, the dream job si eventual si casa si masina.
Si e simplu de inteles: cand suntem mici, trebuie sa mergem la scoala, pentru ca trebuie sa invatam, pentru ca trebuie sa avem un job (nu conteaza ce vom face, dar sa castigam bine). In toata ecuatia asta, cand ne mai ascultam pe noi, cand luam in considerare ce ne place si cel mai important, cand ne mai descoperim talentele?
Pentru ca vrem sau nu sa credem, fiecare dintre noi, are un sens in viata, insa nu suntem antrenati sa ne mai ascultam instinctele. Citeam la un moment dat ca vocea aceea din noi, se aude din ce in ce mai tare cu exercitiu. Este ca la sala: mergi o data pe luna, ai conditie fizica de o data pe luna, mergi de 3 ori pe saptamana, ai conditie fizica pe masura implicarii. E greu la 35 de ani sa afli care e sensul tau in viata, daca pana atunci nu te-ai ascultat niciodata, insa nu e imposibil.
Ma mai uit la noi cum ne straduim sa educam copiii. Activitati dupa scoala/gradi, sporturi, ore de muzica etc, toate pentru ca trebuie. De foarte putine ori il intrebam si pe copilul nostru: “Dar tu mami ce vrei? Ce iti place?”
Cand alegem gradinita/scoala cerem recomandari de la prieteni care au mai fost, alegem educatoarea “cea mai buna”, rezultatele la olimpiade cele mai mari…fara sa intrebam copilul daca este confortabil in acel loc, daca rezoneaza cu educatoarea/invatatoarea/miss. (sau cum le mai spunem).
Si lor le va fi la fel de greu ca noua sa inteleaga ce vor in viata daca nu-i invatam sa se asculte si noi nu invatam sa-i ascultam. Un sondaj de opinie a dezvaluit faptul ca circa 30 % studentii europeni sufera de “vidul existential”, printre studentii americani, procentul trecand peste 60%.
Vidul existential se manifesta printr-o stare de plictiseala, o stare care se pare ca le da foarte mari probleme de cap psihiatrilor. Aceasta automatizare in care traim ne face sa nu stim sa ne mai bucuram de timpul nostru liber. Coach-ul meu mi-a spus ca noi suntem ceea ce facem in timpul nostru liber si asa este.
Sursa foto: quotesgram.com
Printre multe altele ce ar fi bine sa fie introduse in programa scolara, cred ca logoterapia (se concentreaza asupra sensului existentei umane si asupra cautarii sensului de catre om) ar fi benefica pentru adolescentii si tinerii de astazi care bajbaie poate mai mult decat am facut-o noi.
Va recomand cu cea mai mare placere cartea lui Viktor Frankl “Omul in cautarea sensului vietii”, care mie mi-a placut extraordinar de mult si mi-a deschis ochii si mintea asupra a ce e de fapt important in viata noastra. Este o carte dura, dar foarte utila 🙂 .
Iti vei da seama ca nu trebuie nimic de fapt. Doar ce vrei tu, cand simti tu.
“A-l face pe om sa devina constient de acest sens poate contribui mult la sporirea capacitatilor sale” .Viktor Frankl
Articol din 19.aug.2016
