Ce facem în minivacanța de 1 iunie?

Abia ce a trecut o minivacanță, că a și venit alta. În weekend-ul acesta sărbătorim ziua copilului. E rost de petrecere, voie bună și distracție.

N-ai făcut încă planuri? Nicio grijă. Avem noi câteva idei.

Itsy Bitsy

Când? 1 iunie

Unde? Parcul Alexandru Ioan Cuza

Timp de 12 ore, Parcul Alexandru Ioan Cuza va găzdui un festival-maraton, în care aducem activități pentru toată familia, jocuri și concursuri, distracție și o mulțime de surprize!

Am amenajat un spațiu în care părinții să se simtă din nou copii, iar cei mici să fie liberi să râdă, să se joace, să fie uimiți și să descopere noi forme de distracție. Aici, prietenii noștri vor aduce jocurile copilăriei, jocuri de societate, experimente amuzante, povești jucăușe și activități creative.

O nouă premieră anul acesta va fi zona Itsy Bitsy Food, unde vei găsi cele mai delicioase și sănătoase gustări pentru tine și puiul tău!

Festivalul Opera Copiilor

Când? 29 mai- 3 iunie

Unde? Opera Comică

Opera Comică pentru Copii a pregătit unele dintre cele mai îndrăgite spectacole din repertoriul propriu, dar și cea mai așteptată premieră a acestei stagiuni: musicalul „Sunetul Muzicii” în regia și coregrafia lui Răzvan Mazilu.

Celebrul musical, de Richard Rodgers și Oscar Hammerstein, va avea câte două reprezentații pe zi pe scena Sălii Mari a Operei Comice pentru Copii, în zilele de 1, 2 și 3 iunie. Spectacolul are o durată de 150 de minute, cu o pauză, și este recomandat copiilor cu vârsta de peste 7 ani.

Aflat la a patra ediție, Festivalul Opera Copiilor sărbătorește ziua tuturor copiilor și aduce o mulțime de activități și surprize la sediul nostru, inclusiv în curțile exterioare și pe stadionul Rapid!

Ziua Copiilor la Centrul de Călărie Aladin

Când? 1 iunie

Unde? Centrul de Călărie Aladin

De 1 iunie,ziua copilului, vă așteptăm cu drag să vă bucurați de căluți.
Vineri la ora 18 v-am pregătit un spectacol cu cai și ponei pentru copii de toate vârstele.
Vom avea demonstrații de călărie, măiestrie, dresaj și numere de comedie alături de partenerii noștri patrupezi.
Toți copiii vor putea să călărească și să se bucure de jocurile vechi și distractive: elastic, coarda, 1,2,3 la perete stop, rațele și vânătorii, șotron.
La concursul de desene pe asfalt copii pot câștiga lecții de călărie gratuite și plimbări călare în natură.

Parada Micilor Bicicliști

Când? 1 iunie

Unde? Piața Constituției

Copiii participanți vor învăța care sunt regulile de siguranță pe care trebuie să le respecte în timpul deplasării pe două roți, cum să manevreze bicicleta printre obstacole și mai ales, cum să pedaleze în grup.

Fiecare etapă parcursă va fi bifată în Brevetul Micului Biciclist, pe care fiecare participant îl va avea în kit-ul de înscriere, alături de alte cadouri speciale pentru ei.

Copiii sub 14 ani trebuie însoțiți de cel puțin un adult (biciclist sau pieton) și este recomandat să fie echipați corespunzător (cască, îmbrăcăminte adecvata mersului pe bicicletă, iar bicicleta să fie verificată și echipată cu claxon).

Cea mai mare tablă de desenat din România 

Când? 1 iunie

Unde? Afi Cotroceni

La AFI Cotroceni marea petrecere de Ziua Internațională a Copilului va începe de la ora 12.00 și se va întinde până la ora 20.00. Aici, un culoar întreg va fi decorat cu cea mai mare tablă de desenat din România.

Aceasta are o lungime de 100 mp. Pe tot parcursul zilei, copiii se vor bucura de o atmosferă plină de culoare și veselie, asigurata de unele dintre cele mai îndrăgite personaje din filme și desene animate, precum Elsa și Ana, Minnie și Mickey Mouse, Spiderman, Batman sau chiar simpaticele Angry Birds.

Ziua Copilului la Ministerul de Interne

Când? 31 mai

Unde? Ministerul de Interne

Dacă n-ați văzut niciodată o coborâre în rapel de la înălțime, armamentul și tehnicile de intervenție ale colegilor noștri de la trupele speciale sau câinii polițiști în acțiune, acum este momentul.

Vă așteptăm să cunoașteți oamenii din spatele uniformelor de polițist, jandarm, pompier, polițist de frontieră sau pilot, să le aflați poveștile și, de ce nu, să vă încercați alături de ei îndemânarea.

Pentru cei care vor să îmbrățișeze o carieră în MAI vom prezenta oferta educațională din școlile noastre de agenți și ofițeri! Vă așteptăm cu o mulțime de surprize!

Pompierii vor prezenta cele mai moderne autospeciale de intervenție, vor arăta modalitățile de acordare a primului ajutor, iar în Caravana „Fii Pregătit” vor fi susținute lecții de prevenire a incendiilor.

Țara Poveștilor

Când? 1 – 3 iunie

Unde? Parcul Sebastian

Pe parcursul celor 3 zile de eveniment, Parcul Sebastian va fi amenajat în spirit de sărbătoare, o sărbătoare a lor, a copiilor, cu ghirlande de baloane și umbreluțe colorate.

Vor fi amplasate 4 corturi tematice, în cadrul cărora se vor desfășura o serie de ateliere de creație, facepainting, modelare baloane, desene cu cretă colorată pe asfalt, zonă educativă și zonă de jocuri și distracție, unde poveștile copilăriei vor fi recreate de copii prin improvizație și distracție.

De asemenea, se vor desfășura și ateliere de șah pentru iubitorii acestui sport al minții.

Animatori costumați în personaje de poveste, precum Spiderman, Batman, Elsa, Rapunzel, se vor plimba printre copii și se vor fotografia cu aceștia în spațiul special amenajat ca un studio foto

Timp frumos petrecut împreună vă dorim!

Folosim cookies pe revista noastră pentru a-ți asigura o experiență wow!

Te rugăm să accepți. De asemenea, ai posibilitatea să refuzi, fără ca acest fapt să te împiedice să vizitezi site-ul nostru. În orice caz, e bine să citești Notificarea privind protecția datelor cu caracter personal din subsolul site-ului.