Cum să introduci Uleiul de Migdale în rutina de frumusețe

Prima oară când am avut primul contact cu uleiul de migdale, a fost în perioada când am fost însărcinată. Personal, nu am observat niciun dezavantaj când am facut trecerea la acest ulei. Nu mi-a provocat probleme și mi-a plăcut faptul că pot controla nivelul de hidratare în funcție de cât de mult îmi aplic. Dacă te-am convins, mai jos iti prezint șapte moduri creative, unde poți strecura uleiul de migdale în rutina de îngrijire a pielii:

 

 

  • Hidratare pentru tot corpul
    Folosesc ulei de migdale pe tot corpul-pe fată, pe piept, pe brațe, pe mâini, picioare și picioare. În funcție de cât de uscată este o zonă, aplic mai mult sau mai puțin, asigurându-mă că este absorbit înainte să mă îmbrac. Uleiul de migdale este un mod natural, imbogatit cu vitamina E, iar efectul de hidratare durează toată ziua.

 

  • Un bun demachiant
    Dorești să elimini acel rimel incăpățânat, fără frecare aspră sau alte chimicale? Pune ulei de migdale pe capătul unui bețigaș cu vată sau o dischetă de bumbac, iar machiajul se va curăța imediat, fără a îți usca pielea.

 

  • Balsam de păr
    Aplicarea uleiului de migdale în părul tău înainte de a te spăla, este o modalitate usoară de a îți hidrata în profunzime părul. Lasă uleiul de migdale să stea 15 minute pe păr, înainte de a intra la dus. După ce ai terminat cu șamponarea, nu este nevoie să folosești un alt balsam.

 

  • Previne vergeturile
    Uleiul de migdale are calităti puternice de hidratare, fără ingrediente periculoase, făcandu-l o opțiune bună pentru femeile insărcinate care incearcă să evite vergeturile. În timp ce știința evoluează în privința posibilitătii de prevenire a vergeturilor, un studiu arată dovezi că uleiul de migdale poate funcționa mai bine decât alte opțiuni.

 

  • Manichiură atrăgătoare
    Răsfață-te cu o manichiură la domiciliu și folosește ulei de migdale pentru a hidrata și a ajuta la împingerea cuticulelor incăpătanate. Mâinile tale îți vor mulțumi, și unghiile tale vor fi mai puternice.

 

  • Reduce liniile fine
    Datorită puterilor sale de hidratare, uleiul de migdale poate ajuta la reducerea liniilor fine și a ridurilor de pe fața ta. Hidratarea din interior și din exterior este una dintre cele mai bune modalităti de a preveni în mod natural semnele de imbătranire, fără a fi nevoite să ne gandim la alte intervenții.

 

  • Tratatează acneea
    Ar putea părea ciudat ce voi spune, dar frecarea uleiului pe fața ta poate ajuta la prevenirea micilor imperfectiuni. Așa cum observat de-a lungul timpului, acizii grași din uleiul de migdale ajută la lupta împotriva acneei și acorda tenului o strălucire uniformă.

Folosim cookies pe revista noastră pentru a-ți asigura o experiență wow!

Te rugăm să accepți. De asemenea, ai posibilitatea să refuzi, fără ca acest fapt să te împiedice să vizitezi site-ul nostru. În orice caz, e bine să citești Notificarea privind protecția datelor cu caracter personal din subsolul site-ului.