Află cum te poate schimba maternitatea

Alexandra Hustiu este antreprenor. Conduce Brand & Build. O agenție care te ajută să-ți descoperi, să creezi și să crești brand-ul la care ai visat.

Cel mai important brand pentru Alexandra? Brand-ul de mamă și de femeie. Află de la ea cum ajungi să te definești după ce ai devenit WoW MoM. Cum ajungi să te cunoști mai bine, ce așteptări ai, dar și ce sertare ale vieții le închizi pentru totdeauna. Totul din acest Guest Post.

Află cum te poate schimba maternitatea

Sursa foto: Arhiva personala

”Sunt mamă. Să fie 2 ani și patru luni de acum. Pe mine, personal, rolul acesta m-a așezat foarte mult ca femeie,  dar și ca om. Nu știu dacă e termenul politically correct, însă așa simt, că m-a “așezat”.

Când vreau, de multe ori, să văd diferența între cine am fost și cine sunt,  dau scroll pe contul de Instagram și o văd: efectiv suntem două persoane diferite.

Deși am aceleași visuri, în care cred cu tărie în continuare, și pe care le construiesc cu calm și perseverență, în ritmul meu, nu mai sunt competitivă (atribut, din păcate, pur masculin), nu mă mai raportez la ceilalți, nu mă mai interesează cine mă place, nu mai fac nimic din lucrurile care “trebuie” ci doar pe cele care îmi aduc împlinire sufletească și sunt în acord cu ființa mea;  nu mai las oamenii abuzivi, manipulativi sau oportuniști să intre în spațiul meu personal.

Am învățat să spun “Nu” proiectelor în care nu cred, care simt că nu aduc valoare reală oamenilor și care nu coincid cu principiile mele de viață; mi-am clarificat valorile de viață, puternic morale, care, din păcate, m-au adus de multe ori în mare conflict cu mine și mai ales cu lumea din jur pentru că societatea noastră  rareori le acceptă, creând în jurul lor povești paralele pentru a justifica ce nu cunoaște, și astăzi mă ghidez după ele fără să clipesc.

Mi-am descoperit instinctele materne de care acum sunt mândră și care până acum mi-au dat mari bătăi de cap și pe care, la fel, le urmez without a blink of an eye,  într-atât încât să-mi pun puiul pe primul loc fără să mă sacrific.

Am învățat să cer ajutor și să apreciez foarte mult oamenii care mi-au transmis un gând bun sau un sfat fără vreun interes, și nu uit nici o clipă oamenii care m-au ajutat în orice moment al vieții. La fel, fără nici un interes. Oamenii Binecuvântare.

Pe restul i-am introdus într-un sertar pe care l-am închis și l-am etichetat simplu și fără nici un resentiment, Oameni Lecție. Pe aceeași etichetă am scris, cu litere mici,  “Pe aici nu se trece”.

Află cum te poate schimba maternitatea

Sursa foto: Arhiva personala

Nu mă mai Văd prin Alții, ci doar prin Mine. Cu atât mai mult cu cât știu că ceilalți Văd în mine ce sunt Ei de fapt. Mă Văd cu o claritate a minții extraordinară și, la fel, îi Văd și pe ceilalți, într-atât încât să nu mai cad în capcane.

Am ajuns la un nivel de selfawarness de care sunt mândră și pe care, acum, îl folosesc să îmi construiesc un brand personal autentic.

Autenticitatea este ceea ce, cred eu, va fi cea care va construi România de mâine. Deși e un trend, pentru noi toți cei care ne-am asumat-o realmente, nu doar ne lăudăm cu ea pe Facebook sau Instagram, e și un mare pas în evoluția personală și societală. Autocunoașterea îți dă un sentiment puternic de Putere și Echilibru, și te pune în situația sinceră de a nu te mai trăda pe tine, ca ființă, pentru recompense materiale, ori pur exterioare – recunoaștere, respectul celorlalți, etc.

Tot ce ai nevoie deții deja, dintotdeauna, în interior: Resurse reale, Self Respect, Credința că totul este posibil și Puterea să îți urmezi Calea așa cum simți s-o faci, din interior, din ființa ta.

E un proces lung să te descoperi, și apoi, să te asumi. Și poate dura ani de zile. Dar nu este imposibil. Cu atât mai mult cu cât, noi, femeile din zilele noastre, suntem norocoase din multe puncte de vedere, inclusiv acesta: că societatea noastră începe să accepte unicitatea, și implicit diversitatea.

Mă gândesc câteodată ce m-aș fi făcut fără mașina de spălat rufe, cu uscare, care m-a salvat de corvoada numită “spălatul manual și călcatul rufelor lui bebe”; fără mașina de spălat vase, care îmi salvează zilnic cel puțin 30 de minute din viață. Și lista poate continua.

Însă ce mă bucură realmente cel mai mult este că, spre deosebire de mamele noastre, putem alege să fim noi înșine, nu suntem obligate să ne conformăm. Putem alege Ce să facem și să o facem cu bucurie,  pasiune și împlinire. Putem alege Cum să trăim.

Mi-e sincer tare greu să îmi imaginez cum e să te măriți pentru că “trebuie”, să faci copii pentru că “trebuie”, să mergi la muncă doar pentru că “trebuie”.

Cât sacrificiu inutil. Ce viață risipită. Câtă frustrare și nemulțumire. Ce suflete chinuite. Și câtă lipsă de autenticitate și trădare față de sine.

Ca atare, astăzi, admir orice femeie asumată, însă înțeleg și că a avut o șansă. Dar și că și-a dat o șansă. Admir orice femeie care a înțeles că trebuie să fie puternică pentru ea însăși, nu ca s-o demonstreze altora; care a înțeles  să fie un exemplu pozitiv pentru puiul / puii ei care îi vor călca pe urme, și,  va/vor deveni și el/ ei la rândul lor, adulți responsabili, dar cel mai important, sănătoși mental.

Admir orice femeie care a înțeles că trebuie să muncească pentru Visurile ei, și clădește, zi de zi, cu sârguință, o lume mai bună pentru ea și pentru ziua de mâine.

Sunt femei care au în spate un brand personal  puternic construit din Unicitate:  îmi vine acum în minte Mihaela Rădulescu; e una din  femeile asumate, a cărui curaj și autenticitate nu încetează să mă uimească:  și-a ridicat autenticitatea și feminitatea la rang de Stil de viață și le trăiește cu adevărat. Și asta într-o societate în care feminitatea este asociată cu (scuzați-mi expresia) preacurvia.

In Career Branding, care a devenit o adevărată materie în facultățile și scolile de bussines din SUA, valorile personale, trăsăturile de caracter, stilurile de învățare și tot ceea ce reprezentăm noi, ca structură umană psihologică, se numește Core Self. Acest Core Self (care trăiește autentic) va învăța, de-a lungul experienței profesionale, niște skill-uri care-i vor servi în cariera profesională.

Acest Core Self care are acum niște abilități dezvoltate datorită lui Core Self, se numește Skilled Self. Și pentru că tuturor ne plac garanțiile, vrem calitate și nu toți credem că “tot ce zboară se mănâncă”, a apărut noțiunea de Extended Self: acel Core Self care a dobândit niște abilități (Skilled Self) pe care le poate dovedi prin artefacte (diplomele obținute), recomandări, portofolii, etc.

Imaginează-ți 3 cercuri concentrice, unul mai mare decât celălalt, care, împreună,  construiesc brandul tău personal. Cu cât fiecare cerc este mai mare, cu atât brandul tău personal va deveni mai coerent și mai puternic.

Dacă îți dorești să îți construiești un brand personal puternic, trebuie să Te cunoști mai întâi. Unicitatea (și autenticitatea) vor fi garanția că brandul tău personal este real și va dăinui și peste ani, pentru că îți vei putea construi relații autentice cu oamenii din jurul tău.

Îți va oferi cheia către succes, fără ca tu să faci nimic mai mult decât să fii Tu, să înveți continuu și să muncești.

Dacă nu, vei fi mereu omul din spatele surprizelor neplăcute: “Dacă deja am o surpriză în ceea ce o/îl privește, oare ce altă surpriză mă mai așteaptă?”

Folosim cookies pe revista noastră pentru a-ți asigura o experiență wow!

Te rugăm să accepți. De asemenea, ai posibilitatea să refuzi, fără ca acest fapt să te împiedice să vizitezi site-ul nostru. În orice caz, e bine să citești Notificarea privind protecția datelor cu caracter personal din subsolul site-ului.