Micul Curios – tărâmul cărților senzoriale pentru bebeluși

Geanina, Ionuţ, Ana şi Filip – familia minunată din spatele business-ului “Micul Curios”. O afacere în centrul căreia se află cărțile senzoriale. Fascinați de cum descoperă lumea cei mici, au început să confecționeze cărți pe care bebelușii le pot ronțăi. Cărți ce îi ajută să exploreze lumea înconjurătoare și să o înțeleagă.

1.Spune-mi despre tine. Cu ce te ocupi și cum ai ajuns antreprenor?

Suntem o familie veselă.

Ne plac călătoriile, arta, lectura și să avem multe legături cu copiii – eu am terminat Liceul Pedagogic iar soțul meu este actor și a lucrat mult ca păpușar, în spectacole pentru copii mici. Amândoi am studiat și alte domenii total diferite de acestea, dar se pare că până la urmă am găsit tot un drum legat de copii, educația lor și bineînteles cărți.

Iubim cărțile, de orice fel. Atunci când citim, noi ne relaxăm.

2.Cum a prins viață povestea cărticelelor senzoriale?

După ce am devenit părinți, ne-am gândit că vrem neapărat să transmitem dragostea noastră pentru cărți fetiței noastre. Iar eu am zis că vreau să îi fac o carte; eu, cu mâna mea, să fie exact pentru ea, să fie din dragoste.

Mi-am cumpărat o mașină de cusut și în aproximativ 6 luni am reușit să termin cartea pentru Ana.

Ȋntre timp ne-am gândit că am putea să avem un mic atelier în care să facem cărți pentru cât mai mulți copii.

Sunt total convinsă că dacă unui copil i se citește de mic și se familiarizează cu – obiectul carte – de când e bebeluș, va citi și mai târziu; iar eu aș vrea să citească toți oamenii :)) sau aproape toți, ca să fiu realistă 🙂

Apoi s-a născut Filip și urma să facem cartea pentru el. A durat mult, pentru că a fost un pic dificil să punem totul cap la cap și să organizăm atelierul, dar a fost prima carte pe care am făcut-o în atelierul nostru.

Ȋmi place să creez cărți pentru bebeluși, îmi place să caut modalități să dau viață ideilor.

Nu întotdeauna e simplu să fac o pagină la care m-am gândit și să țin cont de specificul obiectelor cu care intră un bebeluș în contact, adică să nu se desprindă nimic, să poata fi ronțăite, să nu se rupă, să reziste la șocuri, torsiuni, spălări dese, dar cu multă răbdare și dragoste se poate. Ȋmi place să ofer cărți tuturor, dar mai ales copiilor. Iar pentru bebeluși cred că o carte senzorială chiar este cadoul potrivit.

3.De ce trebuie să ai o astfel de carte acasă?

Vrem să le oferim, cȃt mai devreme, copiilor noştri cărți -să le aibă în preajmă, să le atingă, să le studieze – să le citească împreună cu mami sau tati. Plăcerea lecturii la bebeluşi înseamnă să vadă lucruri colorate, să pipăie diferite texturi, să pună mȃna pe lucruri care se mişcă, să îndoaie pagini foşnăitoare, să țină cartea de un inel de dentiție pe care să-l ronțăie (toată cartea va fi ronțăită) ,să găsească piuitori şi chițăitori, să mȃngȃie panglici, să descopere capse, să se uite în oglindă. Carțile noaste au toate aceste elemente şi multe alte atracții.

Vă încurajăm să-i citiți copilaşului ținandu-l în brațe. Poeziile rimate şi vesele sunt potrivite pentru că induc o stare de bine şi de relaxare.

Mai târziu, copilul va asocia această stare, în care mama sau altcineva îi citea, cu cititul în sine. Aşa că am compus poezii potrivite pentru cărțile noastre, pentru ca toată lumea să se bucure.

Ar fi bine ca aceste cărţi să fie citite de către copil şi adult în acelaşi timp (atunci cand spuneţi poezia noastră) sau doar de către copil (stă tot ȋn braţe) care citeşte cartea lui, în timp ce adultul citeşte o altă carte, tot cu voce tare (de povesti, sau pur şi simplu orice de interes în acel moment) – fiecare cu cartea lui.

Obiceiul lecturii se învaţă de mic.

4.Cu ce îl ajută concret pe un copil o astfel de carte?

Pe lȃnga faptul cel mai important de a îi familiariza pe cei mici cu universul lecturii, cartea senzorială ajută la dezvoltarea motricitaţii fine, a coordonării mȃnă-ochi, stȃrneşte curiozitatea, dezvoltă atenția, creativitatea, abilitațile senzoriale şi mentale.

5.Cât durează realizarea unei astfel de cărți și din ce materiale este realizată?

Ȋn acest moment avem 2 modele.

Călătoria Magică are mai multe pagini și este complexă, coperta poate fi personalizată cu numele bebelușului – realizarea ei durează 2-3 zile;

România – Ţara mea ! o putem realiza într-o zi.

Paginile sunt confecționate din bumbac 100%, pe care sunt cusute figurine din materiale cu texturi diferite : pluș, paiete, panglici, imitație de piele, tulle, șnur și alte accesorii : nasturi, folie oglindă, inel de dentiție.

Paginile au la interior folie foșnăitoare și vatelină hipoalergenică.

Lucrăm cu grijă, fiecare cusătură să fie cât mai frumoasă. Cărțile sunt atent examinate şi testate în fiecare etapă a confecționării lor.

Ne străduim să fie sigure, să ofere o experiență frumoasă şi bine-venită bebeluşilor, copiilor şi oamenilor mari.

Gândul nostru este să facem carți senzoriale pe care să le putem arăta copiilor copiilor noştri. Suntem la început şi pornim cu încrederea că ne folosim creativitatea pentru a oferi posibilitatea copiilor să țină o carte în mȃnă de la cea mai mica vârstă.

Folosim cookies pe revista noastră pentru a-ți asigura o experiență wow!

Te rugăm să accepți. De asemenea, ai posibilitatea să refuzi, fără ca acest fapt să te împiedice să vizitezi site-ul nostru. În orice caz, e bine să citești Notificarea privind protecția datelor cu caracter personal din subsolul site-ului.