O poveste altfel. Super-eroul cu tetrapareză și IQ de geniu

Sunt oameni pe care, dacă ești norocos, ai ocazia să-i întâlnești măcar o dată în viață. Oameni care trăiesc fiecare clipă cu bucurie. Cu speranță, liniște, iubire și răbdare. Oameni care au puterea de a desena câte un curcubeu pentru fiecare nor întunecat.

Oameni care, pentru fiecare lacrimă, au câte o batistă plină cu zâmbete. Iar un astfel de om este Dorina Stamate. Este psihoterapeut. O vocație târzie, cum va dezvălui chiar ea.

Este WoW MoM de Vlad și Teodora. Teodora este deja o adolescentă de 15 ani, iar Vlad un tânăr de 20 de ani. O familie aparte, cu o poveste magică.

Vlad este special. S-a născut cu tetrapareză. O boală haină ce-l ține prizonier într-un scaun cu rotile. Este un tânăr genial. Cu un IQ de 150, la un an știa alfabetul. Iar în clasa întâi, avea deja cunoștințele unui copil de clasa a cincea.

Interviul cu Dorina Stamate o să vă lase urme adânci în suflet, o să vă întristeze și o să vă bucure deopotrivă.

O poveste altfel. Super-eroul cu tetrapareză și IQ de geniu - WoW MoM Magazine

Sursa foto: Clinica Oana Nicolau

Cine este Dorina Stamate?

Eu am devenit psihoterapeut înainte de nașterea Teodorei. Lucram ca director de marketing într-o multinațională. O colegă mi-a zis: ‘’La biroul tău, e mereu cineva.’’

Eu tot timpul stăteam de vorbă cu un om. Așa că m-am dus la cursuri de psihologie. La unul dintre cursuri, într-o pauză, îmi pică în mână o revistă. Se deschide la hipnoză ericksoniană. Încep să citesc ca un novice. Citesc și citesc. Și îmi dau seama că eu fac asta cu Vlad fără să știu că asta este o tehnică.

În mometul în care el făcea kinetoterapie și eu îi luam mintea și eu o duceam în altă parte, asta e hipnoză.

Eu fac intuitiv niște lucruri. Așa m-am dus la facultatea de psihologie. Am renunțat la multinațională, am luat-o de la zero. Într-un domeniu nou și frumos.

A fost o vocație târzie.

Cum ați aflat că Vlad este un copil supradotat?

Îi arătam literele. Uite, A se face așa. Acesta este B. Era mic. Avea un an. Eu nu m-am gândit că o să înmagazineze toată informația aceea și că o să înceapă să citească.

Inițial am zis: Sigur a văzut reclamă la tv. Nu avea cum să citească, era prea mic. Apoi am mers acasă, am luat un ziar. Țin minte și acum.

“Vlad, ce zice aici?’’ Pe silabe. Citea!

Apoi, dezvoltarea lui intelectuală, cognitivă, a fost una care a crescut.

Toți ne spuneau să îl dăm într-o clasă mai mare. În momentul în care a fost evaluat, ar fi putut merge în clasa a cincea. Noi ne-am gândit că este foarte important pentru sănătatea lui emoțională, ca el să fie cu elevi de aceeași vârstă.

O poveste altfel. Super-eroul cu tetrapareză și IQ de geniu - WoW MoM Magazine

Sursa foto: Arhivă personală

Vlad este imobilizat într-un scaun cu rotile. Nu scrie, iar atunci abia vorbea. Ce a însemnat pentru el mersul la școală?

Când m-am dus cu Vlad și am vobit cu doamna învățătoare despre el i-am zis: „Știți, am și eu un copil și aș vrea să vină la dumneavoastră.”

„ Sigur că da, să vină.”

„Dar să vă spun ceva. Vlad nu merge, stă într-un căruț. Dar nici nu scrie, nu poate. Și vorbește un pic cam greu.”

M-am simțit ca într-un banc. Umorul a fost mereu un aliat.

Era clar că este peste nivelul copiilor de vârsta lui. Cum s-a integrat?

Când Vlad s-a dus la școală, ne-am temut că o să se plictisească teribil. El știa deja să citească. Doamna învățătoare era atât de entuziasmată. Nu mai văzuse un asemenea copil. Îi punea întrebări de istorie, de geografie, ca unui copil de clasa a patra. El răspundea. Când intra un profesor în clasă îi spunea: „Vino puțin! Întreabă-l pe Vlad ceva, orice.” Și el răspundea.

Aici a intervenit geniul doamnei învățătoare. La Vlad a fost o situație mai specială. El știa mai multe decât ceilalți colegi, dar nu putea face la fel de multe. El nu putea scrie.

A știut învățătoarea cum să managerieze situația?

Învățătoarea i-a dat lui Vlad un sens. El stătea în prima bancă. Era mai ușor de intrat cu căruțul. Doamna învățătoare mai scotea câte un copil la tablă să răspundă. Evident, câteodată copilul nu știa. Iar Vlad îi sufla. Învățătoarea se făcea că nu vede. În felul acesta, el avea sentimentul utilității.

Colegii l-au privit diferit?

În clasele mici 1-4, băieții aveau o competiție. Care îl plimbă cu căruțul pe Vlad. Iar fetele, care îi scoate din ghuozdan, latura maternă. Așa de frumos era tabloul. Dar, în același timp, trebuia și el să dea ceva în schimb. El putea doar învățătura.

Învățătoarea a reușit să îi unească pe colegii lui Vlad. Gimnaziul a continuat să fie în aceeași atmosferă?

Nu! Vlad era victima bullying-ului. Îi desumflau roțile de la căruț. El stătea în prima bancă și venea câte un băiat și îi dădea una peste ceafă. El nu vedea cine vine, nu se putea feri, era prins in scaunul lui. Plecau, poate nu făceau câte o oră. Nici elevii, nici profesorii nu anunțau și Vlad rămânea singur în scaunul lui în clasă. Toată lumea pleca și el rămânea singur în clasă și aștepta. Și cu ușa închisă.

Este sistemul românesc de învățământ pregătit pentru acești copii?

Noi nu ne-am dorit ca Vlad să fie în turnul lui de fildeș. ‘’Cu un IQ de 150 eu sunt regele.’’

A fost o decizie grea. Nu l-am întrebat pe Vlad:”Tu vrei să fii geniul cel mai deștept? Sau ai vrea să fii obișnuit?’”

Cea mai grea parte e să iei decizii în numele copilului tău.

La el trebuia să ne luptăm cu sistemul, cum să dea bacul, el nu scrie. Cum să se facă lucrurile corect. Noi ne luptăm cu discriminarea pozitivă.

E o luptă continuă. Este un om, are și el drepturi.

O poveste altfel. Super-eroul cu tetrapareză și IQ de geniu - WoW MoM Magazine

Sursa foto: Arhivă personală

E neputință, rea-voință sau lipsă de educație?

Cred că din fiecare câte puțin. În unele situații, se vede clar că e rea-voință, în altele slabă instruire. Există oameni din sistem care nu își asumă nicio decizie. Acesta este un caz special. Nu avem procedură pentru el. Hai să facem o procedură. Facem o comisie. Nu! Nu avem procedură, nu facem asta. Mi se pare că societatea face cumva să ne încadreze în ‘’Patul lui Procust’’. Tu trebuie să te adaptezi. Îți mai tăiem din picioare, din cap. Noi nu facem un pat special pentru tine. Nu, tu trebuie să te conformezi. Nu intri, nasol.

Care a fost cea mai grea perioadă din viață?

Perioada cea mai dificilă din viața mea de mamă a fost când a trebuit să răspund conștientizării neputinței lui Vlad. Când și-a dat seama că el nu putea să facă lucruri în raport cu sora lui. Vlad a crezut multă vreme că el nu poate să facă lucruri pentru că este încă mic. Dar atunci când o să fie adult va merge, va face toate lucrurile ca un adult. El nu văzuse până atunci un adult în scaun rulant.

În momentul în care a văzut adulți în fotoliul rulant, lumea lui s-a terminat. Atunci a conștientizat că va rămâne toată viața în căruț. Acela a fost un moment greu. Doamne, cât am plâns.

Am încercat să fie ca ceilalți copii. Să mergem în excursii, să mergem pe dealuri. Țin minte și acum că era în clasa întâi și a mers într-o excursie la Târgoviște. Toți copiii s-au urcat în Turnul Chindiei. Ne-am fi urcat și noi. Că doar am fost și pe Acropole. Am fost oriunde s-a putut. Dar este foarte îngustă scara aceea și nu poți urca cu căruțul.

Vlad și cu mine am rămas jos și toți copiii erau în turn. Și Vlad a spus: ‘’Ce mi-aș fi dorit și eu să urc.’’ Găsirea de răspunsuri și de pozitivare mi s-a părut cel mai greu.

În momentul în care Teodora a început să meargă. Și Vlad nu mergea a fost destul de dificil. Să o încurajezi pe Teodora și să te bucuri de realizarea ei, fără ca Vlad să simtă că ea face niște lucruri pe care el nu le pot face. ‘’Dacă o vor iubi pe ea mai mult decât pe mine?’’ A fost greu și continuă să fie greu, dar asta e viața și realitatea. Ne uităm la ea cu un filtru care să ne ajute să mergem mai departe.

Există o rețetă pentru a crește copii independenți, buni, echilibrați?

La noi acasă, un perete este plin de diplome. Jumătatea din stânga pentru Vlad, jumătatea din dreapta pentru Teodora. Fiecăruia i-am scris câte un citat mobilizator diferit. Sunt copii diferiți. Lui Vlad i-am scris: „Succesul este atunci când pregătirea întâlnește oportunitatea.” Teodora este artistă. Ei i-am scris:” Succesul este atunci când semnătura ta devine autograf.”

Când cineva vine pentru prima dată la noi acasă îl izbește panoul cu diplome. Și ce facem noi? Vorbim despre copiii noștri în prezența lor. Îi lăudăm și îi apreciem. Una e să-i spui copilului ești minunat și alta este să-i spui altuia cât de minunat este copilul tău cu el de față.

Am niște copii extraordinari.

Cum le insuflați stima de sine?

Îmi doresc ca zilele lor de naștere să fie ancore de încredere pentru ei. Când a împlinit Vlad 18 ani, pe lângă petrecerea organizată, i-am tipărit un ziar. Am rugat toți oamenii care l-au cunoscut să scrie ceva pentru el. Am zis că o să scot un ziar față-verso și până la urmă a avut 12 pagini. Când viața va lovi în încrederea în el, să scoată ziarul. Rămâne acolo, e o ancoră și apelezi la ea când ai nevoie.

Ce face Vlad acum?

Vlad este student la sociologie. Este atât de fericit. E absolut minunat. Sunt niște profesori extraordinari. Îl tratează ca pe oricare alt student. Aseară a venit atât de entuziasmat. A avut o gală. A vorbit el sălii și le-a spus: „Noi suntem generația Y și de la noi poate să înceapă schimbarea.”

Și zicea: „Eu nu înțeleg de ce plângeau.” 😊

Ce faci pentru sufletul tău?

O vreme n-am făcut multe lucruri. Pentru mine, acum, este foarte important să merg la teatru. Măcar o dată pe săptămână. Este locul în care sufletul meu se încarcă de bucurie. Momentele de la final, cu aplauze, sunt acolo.

Cum e viața?

Frumoasă!

Cel mai important sfat pentru cei doi copii?

Să-și urmeze inima.

Pe Dorina Stamate o găsiți la Clinica Oana Nicolau. Vă așteaptă acolo mereu cu sfaturi bune.

Folosim cookies pe revista noastră pentru a-ți asigura o experiență wow!

Te rugăm să accepți. De asemenea, ai posibilitatea să refuzi, fără ca acest fapt să te împiedice să vizitezi site-ul nostru. În orice caz, e bine să citești Notificarea privind protecția datelor cu caracter personal din subsolul site-ului.