Dă-ți timp! Acum!

Suntem în anul de grație 2018. Trăim într-o lume în care tehnologia avansează cu puterea luminii. O lume în care ce ai făcut ieri e deja istorie pentru ziua de mâine.

Și, deși tot ce ne înconjoară ar trebui să ne facă viața mai ușoară, pare să se întâmple exact contrariul. Suntem tot timpul sub presiune. Întocmai ca într-o oală închisă ermetic.

Trăim sub presiunea de a fi mama perfectă, prietenul perfect, angajatul perfect, copilul perfect, ruda perfectă, soția perfectă.

Presiunea de a fi perfect. La ce bun? Nu roboții ar trebui să fie cei perfecți?

De ce să facem tot timpul liste cu lucruri pe care trebuie să le facem – ”to do list”? Ce ai zice dacă am face ”to don’t do list”?

Dă-ți timp! Acum!