Respectul se câştigă, nu se cere. Despre maniere

Încerc să mă prind dacă problemele în ţara asta apar din cauza lipsei bunelor maniere sau bunul simt dispare din cauza nivelului la care am ajuns.

Constat, din nefericire, în fiecare zi persoane cu din ce în ce mai puţină educaţie, cu comportament grobian la care de multe ori nu ştiu să reacţionez. Bine, nici nu cred că trebuie, însă mă şochează şi de curând chiar am trăit o experienţă atât de neplăcută cu un om ce pretindea a fi domn.

Întotdeauna am susţinut şi am simţit că respectul se câştigă, nu se cere. Respectul nu va sta niciodată în funcţie, meserie sau poziţia socială a unui om, însă poate fi câştigat prin înţelepciunea sa.

De aceea, ne respectăm părinţii, bunicii. Experienţa duce la înţelepciune şi înţelepciunea merită respect.

De asemenea cred că bunul simt se cultivă în timp… mult timp. Cam o viaţă aşa. De obicei, ce vezi, auzi, observi şi simţi îţi însuşeşti. Familia, prietenii şi anturajul în general te îmbracă cu anumite credinţe, pe care le porţi de cele mai multe ori în viaţă. “Suntem ceea ce facem în timpul liber” – îmi spune mereu cineva drag.

De aceea nu am cum să nu fiu atentă la ce transmit acasã copiilor mei. La ce le transmitem noi toţi care intrăm în contact cu ei, pentru că normalul lor este ceea ce văd constant în jur şi mi-aş dori să nu fie străini de “Te rog” şi să le fie firesc “Mulţumesc” -ul 🙂 .

Cristian împlineşte în curând vârsta de 7 ani şi mă frământă întrebarea dacă am reuşit în aceşti minunaţi primi 7 ani să-i transmitem ce-i mai frumos şi curat?!

Manierele nu înseamnă însă numai un “Scuzaţi-mă” când doreşte să întrerupă, ba cred că se completează frumos cu dezvoltarea şi educaţia emoţională.

Pentru că ce să vezi? Parenting nu înseamnă să laşi copilul să facă ce vrea el, când vrea el doar pentru că tu ai avut o copilărie nefericită şi aşa ai senzaţia că eşti un părinte mai bun. Întâlnesc din ce în ce mai des scuza asta “perfectă”: “– Merg la seminarii de parenting şi de aceea îl las pe fi-miu să-i bage paiul în nas colegului de banca pentru că n-am ce să-i fac!”(întâmplare reală). Este despre altceva vorba, este despre educaţie, a noastră, a adulţilor în principal.

Nici nu vreau să-mi imaginez aceşti copii, cărora le lipseşte de fapt atenţia, îmbrăţişarea, contactul vizual şi ascultarea, cum vor fi ca adulţi. Probabil că nu vor ceda locul unei femei însărcinate în metrou şi tot probabil, asta va fi cea mai puţin semnificativă frustrare a lor.

Ce încerc să subliniez este că niciodată nu este prea târziu să acorzi atenţie comportamentului, să-ţi îmbunătăţeşti relaţiile şi reacţiile.

„Mă preocupă buna cuviinţă. Cum oferi o farfurie. Cum să nu urli dintr-o camera în altă. Cum să nu intri într-o încăpere fără să baţi la uşa. Lasă doamna să treacă. Scopul acestor reguli este cel de a ne face viaţă mai bună. Nu putem purta un război permanent cu părinţii noştri: e plictisitor. Acord o mare atenţie manierelor mele. Nu este ceva abstract, este un limbaj simplu şi uşor de înţeles al respectului reciproc”. Jack Nicholson.

Mulţumesc pentru atenţie 🙂 !

Claudia Ş.

Folosim cookies pe revista noastră pentru a-ți asigura o experiență wow!

Te rugăm să accepți. De asemenea, ai posibilitatea să refuzi, fără ca acest fapt să te împiedice să vizitezi site-ul nostru. În orice caz, e bine să citești Notificarea privind protecția datelor cu caracter personal din subsolul site-ului.